DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sondaj: 82% dintre europeni și-ar dori să poată șterge ceva postat pe profilul lor de socializare în 2021

marketingland.com
aplicații

82% dintre europeni și-ar dori să poată șterge definitiv ceva postat pe profilul lor de socializare în 2021, arată un studiu realizat de Karpersky.

Potrivit unui comunicat al companiei, Kaspersky a prezentat rezultatele unui sondaj european care investighează nivelurile de conștientizare și atitudinile consumatorilor față de confidențialitatea online și amprenta datelor. Sondajul arată că generația Z este mai neglijentă când vine vorba de controlul pe care îl are asupra datelor, dat fiind că mulți reprezentanți ai săi și-ar dori să poată șterge definitiv o postare online publicată anterior.

Studiul a chestionat peste 8.500 de utilizatori de internet cu vârste începând de la 16 ani, din 11 țări, și a identificat neînțelegeri larg răspândite în rândul respondenților, cu privire la nivelul perceput de control pe care îl au asupra identității lor online, un număr semnificativ dintre aceștia considerând în mod eronat că, atunci când vine vorba de conturile și postările din rețelele sociale, acestea pot fi șterse definitiv, conform Mediafax.

„Postările pe care le apreciem pe rețelele sociale pot avea un efect profund asupra modului în care ne percep ceilalți. Consumatorii din Europa înțeleg faptul că acțiunile online pot avea consecințe și au raportat că anumite subiecte sunt mai riscante și mai conflictuale decât altele, putând avea un impact potențial asupra percepțiilor și chiar a perspectivelor de angajare. Postările considerate derogatorii față de persoanele cu dizabilități sunt potențial cele mai dăunătoare perspectivelor de angajare sau relațiilor cuiva, potrivit a 38% dintre consumatori. De asemenea, aproximativ 1 din 3 (34%) respondenți au declarat că partajarea postărilor de vaccinare anti-Covid sau utilizarea limbajului anti-trans (32%) ar putea afecta șansele de carieră”, se arată în comunicat.

Aproape jumătate dintre directori au recunoscut că au studiat profilurile online ale colegilor atunci când aceștia s-au alăturat companiei și au găsit lucruri pe baza cărora i-au judecat, în timp ce peste 40% dintre respondenți au spus că și ei cunosc pe cineva a cărui slujbă sau carieră a fost afectată negativ din cauza unei postări vechi pe social media.

În ciuda acestui fapt, aproape o treime dintre oameni nu și-au revizuit sau șters niciodată vechile postări de pe rețelele sociale.

Percepția formată prin intermediul prezenței online este o problemă pentru mulți oameni. În total, 42% dintre consumatori susțin că profilurile lor de social media nu îi reprezintă în mod autentic. Încă 48% afirmă că alții și-ar putea forma o impresie greșită despre ei din istoricul căutărilor pe internet.

În mod îngrijorător, majoritatea (81%) tinerilor de 16-21 de ani cred în mod eronat că au control complet pentru a șterge definitiv ceva din prezența lor online.

Milioane de oameni care decedează lasă în urmă profiluri de rețele sociale și un anumit istoric de căutare pe internet. Mulți, desigur, nu au șansa de a-și revizui mai întâi amprenta digitală. Acest sondaj a identificat o lipsă de conștientizare îngrijorătoare, aproape o treime (30%) dintre consumatori nu s-au gândit la ce va însemna amprenta lor digitală odată ce vor muri, aproape o cincime (19%) presupunând în mod eronat că toate conturile lor de pe rețelele sociale vor fi șterse automat și definitiv. Rezultatele au constatat, de asemenea, că 37% dintre respondenți spun că ar fi dispuși să acceseze profilul de pe o rețea socială al unui părinte decedat dacă acesta le-ar lăsa detaliile de conectare în testament.

„Datele ne urmăresc oriunde mergem, devin o parte din noi înșine și rămân cu noi de-a lungul vieții. Adesea, ce spunem azi, nu va mai fi valabil și mâine”, spune David Emm, Principal Security Researcher, Global Research & Analysis Team la Kaspersky. „Trebuie să înțelegem mai bine impactul în timp al datelor împărtășite și modul în care acestea ne pot schimba viața chiar de a doua zi. Cel mai important, trebuie să recunoaștem dacă și în ce măsură ne putem șterge definitiv vechea identitate digitală care nu ne mai reflectă valorile. Cu Kaspersky Security Cloud, vedem unde se află datele noastre și cum le putem proteja pentru a construi o lume mai sigură”, a adăugat acesta.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.