Aproximativ 19% dintre angajaţi îşi doresc ca instituţia în care lucrează să includă printre beneficiile extrasalariale acoperirea costurilor pentru un psihoterapeut şi tot acelaşi procent şi-ar dori să fie acoperite unele costuri legate de lucrul de acasă, precum plata energiei sau o sumă din chirie, conform unui sondaj realizat în luna mai a acestui an, conform agerpres.
Potrivit cercetării Undelucrăm.ro, 12,6% dintre salariaţi vor ca instituţia unde lucrează să le ofere tehnologia necesară pentru a-şi desfăşură activitatea, iar 11,4% ar vrea să aibă un abonament la o companie care produce şi livrează mâncarea acasă. Tot 11,4% vor abonament la sală, iar 10,1% îşi doresc asigurare medicală la o clinica privată. Aproximativ 7,6% ar vrea să le fie asigurate costurile pentru şedinţe la un nutriţionist, iar 6,3% ar vrea să poată face teste PCR pe cheltuiala companiei.
Cei mai puţini - 1,3% - ar vrea ca angajatorul să le ofere un abonament la o platformă de streaming, iar acelaşi procent s-ar mulţumi cu o primă sau un beneficiu minim de tipul tichetelor de masă. Aceştia consideră că şi un simplu "Mulţumesc" ar fi destul.
"Faptul că salariaţii îşi doresc ca angajatorii să le asigure costurile pentru psihoterapie este în concordanţă cu faptul că românii au fost cei mai stresaţi şi temători angajaţi anul trecut (dintre români, cehi, greci, unguri), însă doar 4% dintre ei au apelat la un psiholog, faţă de 34% în cazul cehilor, conform unui studiu realizat de Undelucram la finalul 2020", se precizează într-un comunicat .
În ceea ce priveşte angajaţii care au copii, cei mai mulţi (24,1%) ar vrea ca angajatorul să le asigure costurile pentru a avea o bonă. Alte beneficii foarte importante în opinia părinţilor sunt un abonament pentru copii la o clinică medicală privată (22,4% dintre respondenţi), susţinerea costurilor pentru plata grădiniţei private (19%), asigurarea unor cursuri de parenting (19%) şi asigurarea unor costuri pentru psihoterapie (15,5%).
"Discuţia despre beneficiile pentru angajaţi nu mai poate fi purtată doar în biroul de Resurse Umane. E momentul să întrebăm angajaţii ce nevoi au şi apoi să analizăm capacitatea organizaţiei de a le oferi beneficii relevante. Faptul că oamenii simt nevoia de a fi susţinuţi financiar pentru servicii de terapie, ar trebui să fie un indicator clar pentru companii despre nevoia de wellbeing pe care o au angajaţii. În final, odată ce oamenii sunt bine, companiile au şi ele de câştigat", afirmă Costin Tudor, fondator şi CEO al Undelucram.
Pentru acest sondaj au răspuns 2.812 de angajaţi, cu vârste peste 18 ani, în perioada 18-24 mai. Aproape 59% dintre respondenţi au afirmat că în ultimele 12 luni au primit şi beneficii extrasalariale.
Cei mai mulţi salariaţi au primit în pandemie beneficii precum tichete de masă (27,1%), servicii medicale gratuite (18,2%), decontarea transportului (11%) sau decontarea utilităţilor pentru a lucra de acasă (8,9%). De asemenea, aproximativ 6,5% au beneficiat de servicii de terapie sau coaching, în jur de 6,4% au avut parte de teambuilding-uri online, aproape 5,3% au beneficiat de programe de wellbeing, iar 5,1% au primit vouchere de vacanţă pentru turism intern.
Beneficiile care au fost oferite cel mai rar sunt cele legate de cursuri de dezvoltare personală şi profesională (4%), acces în spaţii de co-working (2,6%), testare Covid-19 (2,2%) şi buget pentru achiziţionarea unui birou (1,3%).
Cei mai mulţi salariaţi (44,4%) consideră că asigurarea medicală la o clinică privată este cel mai important beneficiu oferit în pandemie de către companiile în care lucrează. Urmează tehnologia necesară pentru desfăşurarea activităţii (laptop, căşti), cu 24,3% dintre voturi, şi asigurarea unor costuri legate de lucrul de acasă (plată energiei, o parte din chirie) cu 11,1% dintre voturi. De asemenea, aproximativ 9,2% dintre angajaţi consideră că principalul beneficiu oferit în pandemie a fost flexibilitatea programului de lucru, iar 6% cred că asigurarea unor costuri pentru psihoterapie a fost cel mai important beneficiu.
Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România, cu peste 750.000 de potenţiali angajaţi pe platformă şi peste 500.000 de contribuţii lăsate de utilizatori despre companiile la care lucrează, interviuri de angajare sau oferte salariale. Platforma pune la dispoziţia angajaţilor şi Salariometru - un instrument online pentru compararea salariilor din România, un calculator de salariu şi resurse pentru dezvoltarea carierei precum modele de CV, topul angajatorilor şi articole despre industrie.
Sondaj | Aproape 20% dintre angajați doresc beneficiile extrasalariale pentru psihoterapeut
Explorează subiectul
Articole Similare

2.838
Ministrul Economiei prezintă dovezile în privința șefei sale de cabinet: „Are cazier curat, fiind reabilitată din 2020!”
2.838

39
Analiza: Economia României în 2025 – creștere de 0,7% și un deficit bugetar care scade lent
39

5.461
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
5.461

491
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
491

4.829
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.829

114
Hyundai rămâne pe dinafară: fabrica din Rusia, pierdută pe fondul războiului, iar opțiunea de revenire stă să expire
114

73
Evoluție mixtă pe piețele bursiere europene: acţiunile din sectorul apărării au scăzut luni, pe fondul discuţiilor de pace privind Ucraina
73

2.086
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
2.086

23
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
23

75
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
75

7.677
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
7.677

96
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
96

122
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
122

















Comentează