DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SONDAJ Guvernanții își pun părinții în cap: JUMĂTATE dintre aceștia ACUZĂ că micuții lor nu învață suficient la orele online

scoala online

Mai mult de jumătate dintre părinți nu sunt mulțumiți de nivelul de cunoștințe sau competenţe al propriilor copii, în actual context pandemic, arată un sondaj inițiat de Federaţia Naţională a Părinţilor la care au răspuns peste 68.000 de oameni.

La ȋntrebarea „Ce ați observat la copilul dumneavoastră, legat de procesul de învățare, desfășurat până în acest moment?”, 40,1% dintre respodenţi consideră că, ȋn actualul context pandemic, copilul are un nivel de cunoştinţe optim. Luând ȋn calcul cei 37,3% respondenţi care consideră că propriul copil nu şi-a ȋnsuşit un nivel de cunoştinţe optim precum şi cei 19% care consideră că propriul copil are nevoie de activităţi remediale, rezultă că mai mult de jumătate dintre aceştia nu sunt mulțumiți denivelul de cunoștințe/competenţe al propriilor copii, în actual context pandemic.

La întrebarea „Cum apreciați eficiența activităților de predare-învățare-evaluare desfășurate în mediul online comparativ cu cele desfășurate în sala de clasă?” 75,7% dintre părinţi consideră că eficiența activităților din mediul online este mai redusă şi mult mai redusă comparativ cu cea desfășurată în sala de clasă.

Legat de îngrijorările privind activitatea de instruire a copilului în actualul context pandemic, 55,3% dintre părinţii care au răspuns se tem că, datorită actualului context pandemic, copilul nu va avea un nivel de cunoștințe optim care să îi permită trecerea la nivelul următor, 40,5% consideră că vor exista efecte în plan psihologic (anxietate, depresie etc), 33,4% dintre părinţi se tem că vor exista efecte în plan fiziologic (obezitate, afectare oculară etc) iar 15,6% dintre părinţi nu au nicio îngrijorare.

La ȋntrebarea „Credeţi că decizia de continuare a activităților educaționale, în format fizic, acolo unde incidența depășește 3/1000, este benefică din punct de vedere al învățării pentru aceștia?”, un procent major dintre părinţi (67,9%) considerăcă activitățile educaționale trebuie să continue şi ȋn condiţiile depăşirii unei incidenţe de 3/1000, tocmai pentru a veni ȋn sprijinul elevilor, în vederea dobândirii de cunoștinte, deprinderi și atitudini.

Referitor la ȋntrebarea care a suscitat un interes major ȋn ultimele zile ȋn spaţiul public „Credeţi că o eventuală decizie legată de prelungirea cu două săptămâni a structurii anului școlar, ȋncepând cu 2022-2023, este benefică pentru elevi?” observăm un oarecare echilibru, cu o diferenţă de 3,9% ȋntre cei majoritari care spun că nu doresc o modificare a structurii anului şcolar (42,9%) şi cei care doresc o structură modificată a anului școlar (39%).

La ȋntrebarea „În ce măsură considerați că modificarea structurii anului școlar, ȋncepând cu 2022-2023, din semestre în trimestre, este o decizie oportună și eficientă?”, 38,4% spun că nu sunt de acord cu trecerea de la un sistem cu semestre la unul cu

trimestre, 24,3% dintre părinţi sunt de acord cu trecerea de la un sistem cu semestre la unul cu trimestre iar 37,3% consideră că doar ȋntr-o oarecare măsură este util să trecem la un sistem cu trimestre. Doar 24.3% dintre părinți sunt de acord cu trecerea la o structură a anului şcolar care să cuprindă trimestre.

Privind o eventuală testare ȋn masă cu teste non-invazive, pe bază de salivă, ȋn unitatea de ȋnvăţământ, ţinând cont şi de practicile similare care au apărut la nivelul unor sisteme de ȋnvăţământ din Uniunea Europeană, mai mult de jumătate dintre respondenți, mai exact 53,2%, spun că ar fi de acord cu testarea copilului doar cu acordul părinților. Procentul celor care răspund ferm că nu sunt de acord cu testarea bazată pe teste non invazive este de 37%. Doar 6,5% dintre respondenţi ar fi de acord cu testarea fară acord parental.

În opinia Federaţiei Naţionale a Părinţilor, dacă se va ţine cont de părerea majorităţii părinţilor, nu va exista posibilitatea de testare ȋn masă fără acordul părinţilor.

96,5% dintre părinţi consideră că testarea trebuie să fie făcută obligatoriu de cadrele medicale (un asistent/medic). Acest procent arată că şi dacă ar primi acceptul de testare din partea părinţilor, ţinând cont de numărul cadrelor medicale angajate ȋn cadrul cabinetelor şcolare, Ministerul Educaţiei ȋmpreună cu Ministerul Sănătăţii, nu vor avea posibilitatea să asigure personal medical ȋn fiecare unitate de ȋnvăţământ pentru testarea în masă.

Într-un procent majoritar (65,7%), părinţii au ȋncredere ȋn respectarea normelor ȋn cadrul unităţii de ȋnvăţământ şi de asemenea consideră, ȋntr-un procent mai mare de 50%, că nu există un raport de cauzalitate ȋntre deschiderea unităţilor de ȋnvăţământ şi numărul de infectări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.