Sondaj în Republica Moldova. Trei șcenarii pentru Maia Sandu. Diaspora este cheia

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 01-11-2024

Actualizat: 01-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.md

Sondaj în Republica Moldova. Maia Sandu ar câștiga un al doilea mandat, potrivit unui sondaj defalcat pe 3 scenarii prezentat de compania iDATA. Diaspora este cheia.

Astfel potrivit primului scenariu, pe care iDATA îl consideră „puțin probabil”, Maia Sandu ar acumula 50,95% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo ar acumula 49,05% din voturile din Republica Moldova.

Cu voturile din diaspora și din stânga Nistrului, Maia Sandu ar câștiga cu 55,2%.

În cel de al doilea scenariu prezentat de iDATA, prezentat ca fiind „mai probabil”, Alexandru Stoianoglo ar avea 52,68% în Republica Moldova, dar Maia Sandu ar câștiga alegerile cu 52,2% cu sprijinul voturilor venite din diaspora.

Al treilea scenariu, prezentat de compania iDATA ca fiind „foarte probabil”, Maia Sandu ar acumula 51,1% din voturile totale venite din Republica Moldova, diaspora și din stânga Nistrului.

Potrivit autorilor sondajului, Alexandru Stoianoglo ar putea câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale numai printr-o mobilizare slabă a cetățenilor aflați în diaspora și a unei mobilizîri active a cetățenilor Republicii Moldova din stânga Nistrului.

Sondajul iDATA a fost realizat în perioada 25-29 octombrie, pe eșantion de 1005 persoane din 323 de localități ale Republicii Moldova.

Sondajul a folosit metodele CATI (60%), CAWI (20%) și CAPI (20%)

Marja de eroare este de +/- 3%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri