Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sondaj INSCOP - Situație paradoxală în România: sistemul capitalist se lovește puternic de statul social

INSCOP

Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade, cu 20% mai mulţi decât acum 10 ani, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Comparativ cu acum 10 ani, a crescut procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai intâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, aceştia fiind persoane cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii. la privat. De asemenea, proporţia celor care ar alege să economisească dacă ar avea nişte bani în plus a crescut de la 63% în 2013 la 76,3% în 2023. Două treimi dintre cei chestionaţi spun că preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă sunt mai scumpe, tendinţă calificată de directorul general al INSCOP Research Remus Ştefureac drept ”o posibilă formă de patriotism economic”.

Numărul românilor care preferă un loc de muncă bine plătit dar instabil a scăzut uşor în septembrie 2023 comparativ cu februarie 2013, de la 52% şa 51,8%., crescând numărul celor care preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit, 48% - 48,2%.

Analiza socio-demografică relevă că declară că preferă o loc de muncă instabil, dar bine plătit, mai ales: bărbaţii, tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare, angajaţii la privat. Femeile, persoanele peste 45 de ani, locuitorii din rural, angajaţii la stat declarat într-o proporţie mai mare decât media populaţiei că preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit.

Românii vor ajutorul Guvernului

Comparativ cu stiuaţia de acum 10 ani, a crescut numărul celor care cred că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie, de la 42% la 50%, scăzând toată numărul celor care cred că statul trebuie să ajute doar când au nevoie, de la 58% la 50%.

Conform analizei socio-demografice, sunt de părere că ”statul are datoria să îi ajute în orice situaţie” mai ales: tinerii, persoanele cu un nivel de educaţie redus, cei inactivi potenţial activi, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urban. Persoanele peste 45 de ani, cei cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, angajaţii la stat cred într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că ”statul nu trebuie să ajute decât atunci când au nevoie”.


Faţă de acum 10 ani, a crescut însă considerabil - de la 72% la 81.7% - procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai întâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, în paralel, scăzând numărul adepţilor ideii potrivit căreia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să cer sprijinul statului şi abia apoi să mă ajut singur”, de la 29% la 18,3%.

Sunt de acord cu afirmaţia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să mă ajut singur şi abia apoi să cer sprijinul statului” mai ales: persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii. la privat. Tinerii sub 30 de ani, persoane cu un nivel de educaţie redus, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urbanul mic îşi exprimă într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei acordul cu afirmaţia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să cer sprijinul. statului şi abia apoi să mă ajut singur”, rezultă din analiza socio-demografică.

Economia scade, dar salariile trebuie să crească

Procentul celor care acum 10 ani credeau că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade era de 36% a crescut acum la 55.3%, în timp ce procentul celor care cred contrariul a scăzut de 64% la 44,7%.

Analiza socio-demografică indică faptul că femeile, persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu un nivel de educaţie redus, cei inactivi potenţial activi, gulerele albastre, locuitorii din rural, cei cu un venit mai redus, angajaţii la stat sunt de părere. că ”Guvernul trebuie să crească salariile chiar şi dacă economia scade” într-o măsură mai mare decât restul populaţiei. Consideră că ”guvernul nu trebuie să crească salariile atunci când economia scade” mai ales: bărbaţii, persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, cei cu un venit mai ridicat.

Românii sunt mai puţin dispuşi decât acum 10 ani să-şi achiziţioneze bunuri de consum pentru a-şi uşura viaţa dacă ar avea nişte bani în plus, scăderea fiind de la 37% în 2013 la 23,7% în 2023. În schimb, cei care ar alege să ecomisească dacă ar avea nişte bani în plus a crescut de la 63% în 2013 la 76,3% în 2023.

Tinerii sub 30 de ani şi persoane cu un venit mai redus spun că ar prefera să achiziţioneze bunuri de consum pentru a-şi uşura viaţa într-o proporţie mai ridicată decât media. Declară că ar prefera să facă economii pentru vremuri mai grele mai ales locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la stat, rezultă din analiza socio-demografică.

De asemenea, 67% dintre cei chestionaţi preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă sunt mai scumpe, în timp ce 33% optează pentru produsele cu preţul cel mai bun, indiferent dacă sunt româneşti sau străine.

”INSCOP Research a testat o serie de valori şi reprezentări sociale ale populaţiei aplicând aceleaşi întrebări în septembrie 2013 în cadrul Barometrului ”Adevărul despre România”, respectiv în septembrie 2023 în cadrul sondajului realizat în parteneriat cu News.ro. Rezultatele arată că acestea au cunoscut evoluţii diferite în ultimii 10 ani. Opţiunile alternative pentru un loc de muncă stabil, dar prost plătit, respectiv pentru un loc de muncă instabil, dar bine plătiţi au rămas perfect stabil în ultimii 10 ani. Pe de altă parte, pe fondul unei perioade marcate de dificultăţi sociale şi economice acute, constatăm o creştere în prezent, comparativ cu situaţia din urmă cu 10 ani a ponderii românilor care cred că statul are datoria să ajute în orice situaţie. Cu toate acestea, ponderea celor care cred că într-o situaţie de criză trebuie mai întăi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară ajutorul statului a crescut, sugerând o consolidare a rezilienţei individuale. Cea mai mare diferenţă faţă de situaţia de acum 10 ani se înregistrează în cazul aşteptărilor privind creşterea salariilor, chiar şi când economia scade în sensul în care un procent semnificativ mai mare decât în ​​2013 a declarat acum că Guvernul trebuie să crească salariile chiar şi când economia scade. . Explicaţia poate fi legată de persistenţa probelemelor economice, a inflaţiei care pune o presiune tot mai puternică pe situaţia financiară a populaţiei. De asemenea, se înregistrează o creştere importantă în 2023 faţă de 2013 a ponderii celor care preferă să economisească dacă ar avea nişte venituri suplimentare. În fine, în mod paradoxal într-o situaţie de criză economică şi socială, două treimi dintre români declaraţi că preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă acestea ar fi mai scumpe decât cele străine. Răspunsurile indică o posibilă formă de patriotism economic, precum şi percepţia larg răspândită potrivit căreia produsele româneşti, în special cele alimentare, au o calitate mai bună decât cele importate”, afirmă directorul INSCOP research, Remus Ştefureac.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 15 – 22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1550 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.49 %, la un grad de încredere de 95%.


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.