Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sondaj şoc! Românii îi contrazic pe parlamentari! Ce spun despre modificările la credite

Novel Research
hhhh

Potrivit unui studiu recent comisionat de Grayling pentru Provident Financial România şi realizat de Novel Research, 55% dintre români cred că, dacă ar fi aplicat un plafon pentru dobânda anuală efectivă (DAE), acesta ar trebui să ţină cont de durata creditului. Mai mult, 41% dintre respondenţi consideră că plafonul pentru DAE ar trebui să fie diferit pentru IFN-uri şi bănci.

Peste 53% dintre români spun că nu ar susține o propunere legislativă care ar putea avea drept consecință un impact considerabil asupra IFN-urilor, mai ales că, pentru 39% dintre respondenţii clienți de IFN-uri, acestea sunt prima opţiune atunci când vor să ia un credit mai mic de 15.000 de lei. De altfel, dintre cei care au luat un împrumut mai mic de 15.000 de lei în ultimii 3 ani, 35% au apelat la o instituţie financiară nebancară.

TOT STUDIUL AICI

În acest moment, în Parlament există iniţiativa legislativă a senatorului Daniel Zamfir, care propune un plafon de 18% pentru toate creditele, indiferent că sunt de consum sau ipotecare, că sunt de la IFN-uri sau de la bănci. Şi, în acelaşi timp, există şi contra-propuneri sau completări fie de la industria financiară sau de la colegi parlamentari ai senatorului Zamfir. Dacă industria a părut deschisă la dialog şi o soluţie care să echilibreze piaţa financiară dar şi să-i protejeze pe consumatori şi a venit cu o propunere de plafonare la 50%, Banca Naţională a spus clar, chiar şi ieri prin Guvernator, că o astfel de măsură ar avea mai multe efecte negative decât pozitive. Senatorul Zamfir a făcut de foarte multe ori referire la dobânzile mari practicate de unele dintre IFN-uri care, potrivit domniei sale, ajung şi la 4 cifre.

Rezultatele studiului arată însă că, deşi 40% dintre respondenţi au o percepţie negativă despre IFN-uri, la o analiză mai atentă a efectelor pe care dispariţia acestora le-ar putea avea, 68% consideră că, fără alternativa IFN-urilor, românii s-ar îndrepta către jucătorii nereglementaţi sau ilegali, ceea nu ar face decât să adâncească problema lor socială. În acelaşi timp, mai mult de 62% consideră că IFN-urile sunt cea mai bună alternativă pentru românii nebancabili.

Atunci când vine vorba despre cum privesc relaţia lor cu instituţiile financiare, românii identifică atât avantaje, cât şi dezavantaje. Dacă băncile sunt considerate rigide, prea birocratice şi cu un proces lent în acordarea împrumuturilor, românii cred că IFN-urile sunt mai flexibile, mai puţin birocratice şi acordă creditele mai rapid. Pe de altă parte, românii consideră că băncile au o gamă mai variată de produse, sunt mai sigure şi au dobânzi mai mici. Asta în timp ce dobânzile aplicate de IFN-uri sunt considerate a fi mari şi sunt, deci, un minus al acestor tipuri de împrumuturi.

De altfel, românii care au accesat credite în ultimii 3 ani consideră că cele mai importante criterii în alegerea unui creditor sunt valoarea ratei și nivelul dobânzii. În timp ce, pentru clienții băncilor, tipul dobânzii este al treilea factor ca importanță, pentru clienții IFN-urilor, factorii care dau claritate și predictibilitate sunt mai importanți: perioada de rambursare și suma totală de rambursat. Valoarea DAE este penultimul criteriu ca importanţă în alegerea creditorului atât pentru clienţii băncilor, cât şi pentru clienţii IFN-urilor.

În ceea ce priveşte produsele financiare pe care le-au folosit în ultimii trei ani, aproape 30% dintre români spun că şi-au făcut un card de credit. Pe locul doi în clasament sunt creditele sub 15.000 de lei, accesate de 1 din 5 români. Peste 13% au contractat un împrumut de peste 15.000 de lei şi doar 6% dintre respondenţi au făcut un credit ipotecar.

Dintre respondenţii care au încercat să ia un credit în ultimii trei ani, mai mult de 87% afirmă că niciodată nu împrumută mai mult decât îşi pot permite să ramburseze confortabil, 84% se gândesc serios înainte să ia un credit şi 72% se împrumută doar când este absolut necesar. Doar puţin peste 10% spun că iau împrumuturi sub impulsul momentului.

Majoritatea românilor care au luat un împrumut sub 15.000 de lei în ultimii trei ani, au folosit banii pentru îmbunătăţiri în locuinţă, refinanţarea altor împrumuturi sau achiziţionarea unei maşini sau a unei locuinţe. De asemenea, creditele au fost contractate pentru îngrijiri medicale sau evenimente în familie (nuntă, botez etc.). Dintre cei care nu s-au împrumutat în ultimii trei ani, dacă ar fi să o facă, majoritatea ar folosi banii pentru îngrijiri medicale, să acopere cheltuielile pentru un eveniment tragic în familie, îmbunătăţiri în locuinţă sau educaţia copiilor. Întrebaţi despre impactul unei măsuri de plafonare a DAE, românii cred că efectele negative s-ar răsfrânge cu precădere asupra celor aflaţi în situaţii sensibile: probleme medicale sau decesul cuiva din familie.

Studiul a fost realizat în septembrie 2018 de către compania independentă de cercetare Novel Research şi a avut două componente distincte: o cercetare cantitativă şi o cercetare calitativă. Pentru cercetarea cantitativă, eşantionul a fost de 1002 respondenţi, reprezentantiv la nivel național inclusiv pentru zona rurală, iar pentru cea calitativă au avut loc discuţii cu patru grupuri distincte de consumatori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.