Eurodeputata liberală Sophie in't Veld este semnatara, alături de Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, şi eurodeputata liberală Cecilia Wikström, a unei scrisori adresate vineri Comisiei Europene, în care se cer explicaţii executivului comunitar privind legalitatea gardurilor ridicate de Ungaria, relatează cotidianul belgian Le Soir.
"În ceea ce priveşte Ungaria, numai Comisia are puterea de a acţiona. Chiar are datorie de a acţiona, întrucât ea veghează la aplicarea corectă a tratatelor europene. Ori Victor Orban, scuzaţi expresia, îşi bate joc într-un mod regal de toate regulile europene. Ştiu că traversăm o situaţie de criză, că Ungaria se confruntă cu un flux migratoriu enorm, etc. Ştiu că UE trebuie să ajute Ungaria. Dar asta nu justifică cu nimic ceea ce face Viktor Orban: construirea de garduri, închiderea frontierelor, arestarea refugiaţilor şi încarcerarea lor timp de două sau trei zile, ca şi cum ar fi terorişti...", afirmă eurodeputata, potrivit sursei citate.
În scrisoarea adresată CE, cei trei eurodeputaţi liberali cer executivului comunitar să răspundă dacă "viitoarea închidere a frontierei ungare cu Croaţia şi România nu este o violare a acordurilor Schengen".
Cei trei precizează că frontierele interne ale UE nu sunt totuna cu frontierele externe. "Croaţia şi România fac parte din UE. Ele nu fac parte din spaţiul Schengen, dar vor să adere la acesta", se notează în scrisoare. Manevra lui Viktor Orban va întrerupe tot acest proces, crede Sophie in't Veld. "Nu sunt juristă dar, după părerea mea, ridicarea de garduri între ţările UE trebuie să fie contrară tratatelor, care prevăd eliminarea frontierelor. Aş dori deci un răspuns din partea Comisiei", spune eurodeputata liberală.
Răspunsul va fi probabil acela pe care Comisia îl repetă de câteva zile, respectiv că Ungaria are dreptul să protejeze, aşa cum crede de cuviinţă, frontierele externe ale spaţiului Schengen, din care Croaţia şi România nu fac încă parte, scrie Le Soir.
"Juridic, comportamentul Ungariei este corect, este adevărat", recunoaşte Sophie in't Veld. "Dar Comisia se ascunde în spatele acestor argumente juridice. Este de o laşitate incredibilă... Viktor Orban devine tot mai mult un şef de guvern autocrat şi autoritar. Nu are niciun respect pentru legile europene şi dreptul internaţional. Nu este vorba doar despre a respecta legile. E vorba şi despre spiritul tratatelor. UE nu este numai o comunitate de legi. Ea are valori. Ori aceste valori nu sunt respectate de Viktor Orban", susţine ea.
Sophie in't Veld este îngrijorată că dacă executivul comunitar nu reacţionează în cazul Ungariei, relele practici vor deveni un lucru acceptat.
"Toată lumea vede ce se întâmplă în Ungaria, dar Comisia nu face absolut nimic! Şi dacă lăsăm să se întâmple? Ce se va întâmpla? Care va fi viitoarea ţară care îşi va bate joc de drepturile fundamentale? Ungaria nu este singura. Există şi alte ţări europene unde tratamentul aplicat refugiaţilor este absolut abominabil", crede eurodeputata liberală.AGERPRES
Sophie in't Veld: Comisia Europeană este de o laşitate incredibilă în ceea ce priveşte Ungaria
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
0

5.304
Ultimă oră - Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
5.304

37
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
37

5.166
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
5.166

40
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
40

97
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
97

31
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
31

3.130
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.130

22
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
22

38
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
38

6.922
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
6.922

49
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
49

5.202
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
5.202
















Comentează