Sorana Cîrstea recunoaște că se gândește la retragere. Ce a spus despre decizia Simonei Halep

Autor: Anca Flondor

Publicat: 08-02-2025 03:40

Actualizat: 08-02-2025 05:40

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sorana Cîrstea se gândește și ea serios la momentul în care va renunța la tenis. Sportiva și-a impus un obiectiv și spune că dacă nu va putea să-l atingă atunci cu siguranță nu va mai continua. Sori a vorbit și despre decizia luată de Simona Halep.

Sorana Cîrstea a ratat o parte a sezonului trecut după ce a fost nevoită să se opereze. Jucătoarea de tenis spune că cel mai probabil mai mai juca până la finalul lui 2025.

"Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc - în top 30, top 20 -, probabil că va fi ultimul an. Dar, în același timp, mă simt tânără. Am acest atu față de Simona: sunt sănătoasă în momentul de față.

Și iubesc tenisul. Îmi place să fiu pe teren și sper să lungesc cât de mult se poate cariera, dar prin rezultate,” a declarat Sorana Cîrstea, la Transylvania Open 2025. Cât despre o posibilă finală în proba de dublu a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca, Sorana Cîrstea o privește cu încântare: „O finală la dublu ar fi genială. Nu am așteptări, pentru că nu joc dublu des, dar ar fi extraordinar să reușesc alături de Irina,”, a declarat Cîrstea, pentru sport.ro.

Sportiva a vobit și despre retragerea Simonei Halep și recunoaște că momentul de la Cluj a impresionat-o.

„O săptămână plină de emoții. M-a copleșit anunțul Simonei. Simțeam că va veni, dar, când am auzit-o vorbind, mi-au dat lacrimile. Sunt ani de zile, ne cunoaștem de la șapte ani. Am trecut prin bune și rele împreună. Sunt vreo douăzeci și șapte de ani de amintiri și știu că vine și rândul meu.

Retragerea Simonei e copleșitoare, dar cred că, în viață, e important să știi când să te retragi. A făcut-o într-un moment propice.”, a mai spus aceasta.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri