Sorin Cârțu crede că Mirel Rădoi nu trebuia să plece de la Craiova: 'Iei şi tu ceva? Trebuie să te ajuţi'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 11-11-2025 14:51

Article thumbnail

Sursă foto: telekomsport.ro

Mirel Rădoi nu a mai vrut să rămână pe banca Universității Craiova și a plecat în mijlocul sezonului. Sorin Cârțu crede că antrenorul s-a grăbit și că nu a fi trebuit să aibă o astfel de reacție.

Mihai Rotaru a anunțat în conferința de luni că Rădoi s-a simțit „epuizat emoțional” și de aceea a plecat. Antrenorul a stat pe banca oltenilor 11 luni. La primul său mandat în Bănie (2022), fostul selecționer și-a dat demisia după un conflict cu Sorin Cârțu.

Acum, președintele oltenilor spune că îi pare rău că antrenoul și-a dat demisia.

„Da, m-a surprins plecarea lui Rădoi şi-mi pare rău. E un antrenor la care ţineam mult. Discuţiile le-a avut cu domnul Rotaru. Sigur, este un moment de stres maxim. Nu a vorbit nimic cu mine înainte, că se pare că era hotărât şi n-a mai vrut să aibă o altă părere.

Competiţia pe care o avem acum cu campionatul, cu Conference League, a fost stresantă. Au fost nişte rezultate în ultimul timp cu care nu a fost de acord, nu a convenit cuiva ce s-a întâmplat în ultimele patru meciuri, că aveam nevoie de puncte, dar zic că e o reuşită la ce a făcut în competiţia internaţională şi merita să meargă mai departe.

Mai erau 14 etape, mai erau puncte de recuperat. Îmi pare rău şi aş fi vrut să continue, să nu ia decizia asta. Da, am auzit şi eu că a mai vrut să plece, dar n-am participat la aceste discuţii, poate le-a avut cu acţionarii. Nu confirm, nici nu infirm.”, a spus Cârțu, la Prima Sport, citat de orangesport.ro.

„La 30 de ani în antrenorat am luat...”

Cârțu a dezvăluit că vorbea des cu Rădoi și că i-ar fi recomandat să ia medicamente pentru a fi mai liniștit.

„De mult timp nu s-a mai simţit pulsul internaţional, măcar cu parcursul internaţional l-aş fi vrut mai tare, avea acum două săptămâni la dispoziţie să lucreze. E o stare de frustrare cu ce s-a întâmplat în campionat, cu această lipsă de şansă.

La 30 de ani în antrenorat am luat... Şi când discutam cu el, cu stările şi emoţiile astea... «Băi, Mirel, iei şi tu ceva pe parcursul jocului, iei ceva înainte?». Trebuie să te ajuţi, că sunt meciurile cu atâta încărcătură, mai sunt deciziile arbitrilor, deciziile jucătorilor, ratările, încât trebuie să... La viaţa mea am luat roabe de Xanax.

E o nebunie, e o meserie grea, dar sunt tineri şi e nevoie de echilibru, că meseria asta e făcută şi din înfrângeri, din lucruri frumoase şi urâte”, a mai spus Cârțu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri