Sorin Colceag, furios după umilința de la Craiova. Antrenorul lui Dinamo îi pune la colț pe jucători: 'Du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-09-2021

Actualizat: 27-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.gsp.ro

Tehnicianul FC Dinamo, Sorin Colceag, a declarat, luni seară, după eşecul usturător cu CS Universitatea Craiova, că jucătorii trebuie să fie motivaţi doar de faptul că joacă la echipa dinamovistă. El consideră că echipei i-a lipsit spiritul la meciul de luni seară, potrivit news.ro.

”Primele goluri apar din mingi pe care noi le-am avut în posesie, le-am pierdut foarte ușor și asta le-a făcut viața mai ușoară. Victimă colaterală (n.r.- Deniz Giafer), mingea a fost la noi, cu multe opțiuni de a juca. Cu puțin noroc, trece mingea de Ricci (n.r.- Ricardo Grigore) și el a încercat să rezolve cumva, din păcate nu într-o manieră fericită.

Au lipsit micile detalii, pasele de gol, finalizarea, asta a făcut diferența. Putem să găsim 1.000 de vinovați, dar acum trebuie să ne uităm la noi. Trebuie să strângem rândurile și să începem să ne analizăm pe noi. Joacă pentru Dinamo (n.r.- fotbaliștii), ce altă motivație le trebuie?

Trebuie să-ți zică cineva: `Joacă`?! Eu nu cred că e normal. Când te duci la spital, vine asistenta și-ți spune că doctorul astăzi nu are motivație? La restaurant vine ospătarul și spune: `Vezi că bucătarul e nemotivat astăzi`?!

Păi du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești. Ne-a lipsit spiritul lui Dinamo astăzi. Dacă n-ai bărbăția să faci un pas în față, n-are cum adversarul să nu profite. Oricine care poate aduce o contribuție la Dinamo, e binevenit”, a spus Sorin Colceag.

Dinamo a pierdut al şaptelea meci consecutiv în Liga I, scor 0-5, cu CS Universitatea Craiova, în etapa a X-a.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri