Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Grindeanu, despre prăbuşirea unui avion în Bacău: 'Sper să îl găsească în viaţă pe pilot, cât mai repede'

Foto Mediafax
avion acrobatie prabusit

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni seară, că speră ca pilotul aparatului de zbor prăbuşit în judeţul Bacău să fie găsit în viaţă, cât mai repede posibil şi a subliniat că nu sunt coordonate fixe în ceea ce priveşte locul prăbuşirii.

Sorin Grindeanu a declarat la Antena 3, luni seară, că este mai grea căutarea aparatului de zbor prăbuşit în judeţul Bacău, deoarece coordonatele nu sunt unele fixe.

Citește și: Avion prăbușit lângă Bacău

”Apropo de coordonate, din ceea ce ştiu, chiar dacă ţi se dau nişte coordonate fixe, ele de fapt acoperă un areal şi atunci fiind într-o zonă dificilă, de aceea pare mai grea această căutare. Sper să îl găsească în viaţă pe pilot, cât mai repede, văd că există mobilizare acolo, sper să ajungă cât mai repede”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă aparatul prăbuşit avea un plan de zbor, Grindeanu a declarat că nu doreşte să speculeze.

”Ca prioritate, aş pune pe primul loc, găsirea pilotului. După aceea, pe procedură, sunt convins că se va vedea tot. Dar prioritatea este găsirea pilotului. Nu aş vrea să speculez, haideţi să vedem finalul, să avem mai multe informaţii. Toate aceste softuri de găsire au şi o anumită marjă, nu e sută la sută acurateţe. Anumite softuri probabil că trebuie îmbunătăţite”, a declarat Grindeanu.

În judeţul Bacău continuă căutarea avionului de mici dimensiuni anunţat ca prăbuşit într-o zonă împădurită. Până la ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile nu au găsit nimic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.