Sorin Grindeanu intră tare după ce Ciolacu l-a chemat pe Piedone la discuții: E cel mai bine pentru București

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-04-2024

Actualizat: 24-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

„Vorbim de un bazin electoral de stânga, de doi oameni care își iau voturile din acest bazin și de maximizarea șanselor”, spune Sorin Grindeanu, după ce Marcel Ciolacu a făcut, marți, un apel către Cristian Popescu Piedone și i-a cerut să se așeze la masa discuțiilor.

„În acest moment, nu e un secret că e un bazin electoral de stânga la București care pare a fi accesat și de către dna Firea și de către dl. Piedone. Soluția adoptată de noi, aceea de a candida dna. Firea, ne dă o anumită siguranță că votanții de stânga, într-o proporție covârșitoare, merg către candidatul nostru, Gabriela Firea. Dar, anticipând, o bătălie extrem de strânsă între acești contracandidați șu atunci va conta fiecare procent. E normal să avem un dialog cu toți cu care putem avea un dialog. Dacă președintele partidului a făcut acest apel, cine sunt eu să-l contrazic? Vorbim de un bazin electoral de stânga, vorbim de doi oameni care își iau voturile în principal din acest bazin și vorbim de maximizarea șanselor”, spune Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a făcut, marți, un apel către Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorul 5 și candidat la Primăria Capitalei, și i-a cerut acestuia să renunțe la orgolii și să se așeze la masa discuțiilor pentru a face „ce este cel mai bine pentru București”.

Grindeanu mai spune că PSD vrea să câștige alegerile și la București, vrea să câștige majoritatea consiliilor județene din țară.

„PSD va avea mult mai multe consilii județene decât a avut după alegerile locale din 2020. În 2020, urmare a alegerilor, noi am avut 20 de consilii județene. Eu vă spun că vom avea cu vreo 20% mai mult, (...) minimum 24-25 de consilii județene”, conchide Grindeanu.

Piedone a atacat PSD PNL după retragerea lui Cîrstoiu

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria București, a spus despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu că este „blat politic prin care PSD și PNL îl susțin pe Nicușor Dan”. Mai mult, edilul Sectorului 5 a vorbit şi de liderul PSD, Gabriela Firea care a intrat în competiția pentru Bucureşti, dar şi ce crede acum despre şansele sale de câștig la alegerile din 9 iunie.

„Domnul premier dacă a ajuns el să spună că se implică în strângerea de semnături a doamnei candidat este probabil o viziune a domniei sale într-o lume extraordinar de virtuală în care ei, politicienii, trăiesc şi astăzi. Să schimbi tu astăzi mega candidatul, să nu fi tu mega coaliţia care ai stabilizat probabil la nivel macro România, dar la nivel local ai scăpat-o de sub control din prima zi. Bucureştenii vor alege doar în două sensuri: Nicuşor Dan şi Cristian Popescu Piedone”, a spus Cristian Popescu Piedone, la Antena 3 CNN.

 

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri