Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că nu l-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, la Congresul PSD din 7 noiembrie, afirmând ferm: „Nu. E dreptul meu să-i fac sau să nu îi fac invitație.” Anunțul lui Grindeanu vine în contextul în care amintim șeful statului a participat la Congresul PNL din vară și, recent, la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă (USR) la Primăria Capitalei. Consilierul prezidențial Ludovic Orban a declarat luni la Digi24 că președintele Nicușor Dan „va fi prezent, în condițiile în care îi permite agenda, la evenimentele partidelor politice din coaliția de guvernare”. Analiștii politici Andrei Țăranu și Radu Delicote au fost contactați de STIRIPESURSE.RO pentru a comenta „mesajul” lui Sorin Grindeanu. Ambii au interpretat gestul acestuia ca un semnal strategic în pragul Congresului PSD și al campaniei pentru alegerile locale din București.
Andrei Țăranu: „Grindeanu trebuie să pășească oarecum pe ouă”
Politologul Andrei Țăranu consideră că mesajul transmis de Sorin Grindeanu este mai degrabă unul cu miză internă, electorală, menit să-i consolideze sprijinul în partid înaintea votului de la Congres. Potrivit lui Țăranu, Grindeanu încearcă să „reangajeze partidul” nu doar formal, ci și emoțional.
„Mesajul domnului Grindeanu este cel mai probabil în această cheie electorală, din dorința domniei sale de a obține susținerea PSD. Votul, fără îndoială, îl va obține, dar susținerea și aprobarea PSD-ului este foarte grea. După cum știți, domnul Grindeanu nu este foarte iubit în PSD, nu este simțit ca făcând parte din structurile intime ale PSD, cum era Ciolacu de exemplu. Din acest motiv el are nevoie să își reangajeze PSD-ul nu doar la nivel de voturi, nu doar la nivel de conducere formală, ci și la nivel de relaționare cu partidul. Din cauza asta trebuie să pășească oarecum pe ouă. Noile scandaluri cu Nicușor Dan, care s-a dus la Drulă, tensiunea care există în interiorul guvernului șamd îl fac să fie foarte atent cum se poziționează în raport cu PSD și cu o parte din pesediștii care până de curând l-ar fi susținut pe Titus Corlățean, dar care s-a retras sau probabil a fost forțat să se retragă. Dar, iată, primari precum Toma sau alții ar fi fost mai degrabă pentru Titus Corlățean și mai puțin pentru Sorin Grindeanu. De asta cred că face această mișcare. Din punctul meu de vedere, reacția nu este una foarte bună”, a declarat analistul politic pentru STIRIPESURSE.RO.
Țăranu a criticat însă modul în care PSD permite unor lideri precum senatorul Daniel Zamfir să monopolizeze discursul public: „Eu nu înțeleg de ce dl Sorin Grindeanu îl lasă și partidul, în genere, pe acest domn Zamfir să facă tot scandalul de o puternică factură asemănătoare cu AUR, care îl pune într-o situație extrem de penibilă. Înțeleg că este șef de grup parlamentar, dar chiar și așa ar fi trebuit să aibă niște consilieri mai buni și să învețe să comunice. Genul acesta de „comunicare lătrată”, amenințând permanent pe unii și pe ceilalți, îi face rău lui (n.red - Sorin Grindeanu), dar mai ales PSD-ului.”
„Campania va fi dură”
Întrebat dacă Sorin Grindeanu va reveni la mesaje mai împăciuitoare și echilibrate în coaliție după Congresul PSD, Țăranu a spus că totul depinde de dinamica campaniei pentru Primăria București.
„Va depinde foarte mult de felul în care va fi campania electorală pentru București. PSD și dl Grindeanu sunt mai degrabă reactivi. Cei care sunt activi, în sensul atacului la adresa PSD, sunt cei de la USR. Tot timpul cei de la USR, prin diverși, bagă bățul prin gard și PSD reacționează. Depinde foarte mult de cum se va poziționa coaliția și în special USR astfel încât dl Grindeanu să-și schimbe mesajul.”
El a remarcat că mai mulți candidați importanți încearcă să se desprindă de sigla partidelor care îi susțin: „Candidații PSD și PNL încearcă să iasă de sub umbrela partidului, mai ales dl Băluță. El candidează singur și nu cu sigla PSD în spate. Am impresia că și dl Ciucu va candida tot singur, fără emblemă, la fel și dl Drulă. Partidele vor avea nevoie de victoria lor ca să și-o însușească. Este un singur os și trei câini mari. Probabil campania va fi dură și deja a început să fie dură.”
„Intrarea Ancăi Alexandrescu era de așteptat. AUR își face propria televiziune”
Analistul politic a fost invitat să comenteze și anunțul intrării în cursă a Ancăi Alexandrescu: „Era de așteptat să intre doamna Alexandrescu în cursă, doamna Alexandrescu se reinventează în toate felurile. AUR își face rost de propria televiziune, mă refer la Realitatea TV, iar prețul plătit pentru asta este să o susțină pe dna Alexandrescu. Care va fi avantajul final? Nu îmi dau seama, mai ales că avem o ecuație cu trei necunoscute, iar a treia este Călin Georgescu, care nu o mai susține pe dna Alexandrescu, se îndepărtează de AUR. A devenit iar singur pe lume și cred că toată lumea în clipa de față încearcă să își rezolve problemele domestice, adică între AUR, Călin Georgescu și dna Alexandrescu și mai puțin să facă campanie, să se bage între cei trei care se bat pentru osul respectiv”, a conchis Țăranu.
Radu Delicote: „Grindeanu vrea să devină relevant în coaliție”
La rândul său, analistul Radu Delicote consideră că Sorin Grindeanu practică o strategie de poziționare în forță, atât în interiorul PSD, cât și în raport cu partenerii de coaliție.
„Este o strategie de poziționare, chiar o poziționare în forță a lui Sorin Grindeanu în momentul de față prin ceea ce face în raport cu celelalte partide din coaliție, pentru că PNL și USR îl curtează activ pe Nicușor Dan. Prin asta vrea să arate Grindeanu – și nu numai el, ci și noul leadership al PSD – că vor să devină din ce în ce mai relevanți la masa negocierilor.”, a declarat Radu Delicote pentru STIRIPESURSE.RO
Delicote subliniază că liderul PSD confiscă deliberat teme de dezbatere pentru a readuce partidul în centrul agendei publice: „Să ne uităm un pic și la cum s-a poziționat dl Grindeanu în ultimele săptămâni, dând șah la premier. Atacă premierul, atacă președintele și confiscă anumite subiecte, cum este grupul de lucru pentru pensiile magistraților, tocmai pentru a da întâietate PSD-ului în agenda publică.”
Potrivit acestuia, Grindeanu încearcă să reconstruiască o bază solidă de sprijin în teritoriu, mizând pe aleșii locali: „Face lucrul acesta pentru că vrea să curteze tot ce înseamnă administrație publică locală – primari, consilieri locali, consilieri județeni – ca să vină lângă el. Campania va începe activ de anul viitor, iar Grindeanu înțelege că are o reală nevoie de acești oameni, inclusiv în eventualitatea în care actuala coaliție se va destrăma.”































Comentează