Președintele Camerei Deputaților și președinte interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conturează un tablou strategic al României și arată faptul țara noastră depinde de ajutorul american pentru a-și asigura securitatea, iar faptul că SUA retrag militari din România reprezintă un semnal extrem de prost.
”Când vorbim despre securitatea României primul nostru obiectiv trebuie să fie întărirea armatei naționale. Dar acest lucru este un obiectiv pe termen mediu și lung.
În contextul regional actual, securitatea României beneficiază de sprijinul și eforturile constante ale vecinilor noștri europeni, dar mai ales de ajutorul Statelor Unite ale Americii.
Pe Flancul Estic, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este esențial pentru a asigura stabilitatea în zonă și este garanția că #România este protejată.
De fiecare dată când diverse voci europene au vorbit despre o eventuală distanțare de SUA din perspectiva securității am ajuns la concluzia că avem nevoie de partenerii noștri americani și că numai împreună ne putem bucura de securitate și stabilitate.
Prezența militarilor SUA în România este constantă și o dovadă clară a Parteneriatului Strategic. Deveselu sau Mihail Kogălniceanu reprezintă proiecte majore care ne arată că la nivel militar, la nivel de intelligence, Parteneriatul este extrem de solid. Problema politică ține de alte aspecte pe care le-aș discuta oricând cu Președintele și Premierul.
Atât eu, cât și membrii #PSD, credem cu tărie că trebuie să consolidăm și mai mult această colaborare, verificată și testată în timp. Dar, acest lucru depinde în primul rând de noi. Să știm care sunt obiectivele noastre și să știm cum le prezentăm astfel încât să fie îmbrățișate și de Partenerul strategic.
Cu siguranță, doar împreună putem construi o Românie mai sigură și mai puternică!”, scrie Sorin Grindeanu.































Comentează