Componentele din cadrul programelor operaţionale regionale vor fi finanţate, începând din acest ciclu financiar, la nivel regional, iar beneficiarii care îşi doresc finanţare trebuie să se uite la tipologia pe care şi-o propune fiecare regiune, a declarat joi, într-o conferinţă de specialitate, Sorin Maxim, preşedinte ROREG şi director general Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).
"Începând cu acest ciclu financiar, programele care vor finanţa zona de IMM-uri, componentele din cadrul programelor operaţionale regionale, vor fi finanţate la nivel regional şi este foarte important ca beneficiarii care îşi doresc să obţină finanţare să se uite la tipologia de finanţare pe care fiecare regiune şi-o propune. Este pentru prima dată când se întâmplă această detaliere şi diferenţiere. În primul rând, începând cu alocarea, alocarea ţine cont de principiile coeziunii, adică regiunile cele mai sărace vor avea cele mai mari alocări. Există o formulă de împărţire a resurselor între cele opt regiuni. Dacă mă întrebaţi, aş recomanda această abordare pe toate programele. Ar crea o mai mare transparenţă şi credibilitate în alocări, mai ales acestea care sunt pe termen lung", a explicat Maxim, potrivit Agerpres.
El a subliniat că, din punct de vedere al domeniilor, fiecare regiune are realizată o strategie de specializare inteligentă, care are câteva domenii de specializare inteligentă pe care pe care va finanţa proiectele în următoarea perioadă.
Sorin Maxim a dat exemplu regiunii Vest, care are şase domenii: sănătate şi calitatea vieţii; automotive şi sectorul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţii; agricultură şi industrie alimentară; eficienţă energetică, clădiri sustenabile; industria manufacturieră şi prelucrătoare; industrii culturale şi creative.
"Acestea sunt cele şase domenii pe care noi le-am ales şi nu o să mai finanţăm proiecte în toate domeniile. Domeniile vor fi reflectate în codurile CAEN care vor fi eligibile în ghiduri. O să îngustăm doar pe aceste domenii pe care noi le-am ales la nivel regional", a precizat directorul ADR Vest.
Maxim a adăugat că sunt regiuni cu patru, cinci sau şapte domenii, fiecare alegându-şi aceste domenii în urma unui proces structurat pe care Comisia l-a pus la dispoziţia statelor membre şi este o condiţie favorizantă, inclusiv a României, de a avea şi a urmări această strategie.
"Este pentru prima dată când vom orienta resursele pe nişte domenii pe care ni le dorim şi, la fel, pentru prima dată când România are puse alături zona de planificare, adică facem strategia de specializare inteligentă şi planurile de dezvoltare regională, şi avem şi resursele alături. Până acum am avut planurile regionale, dar alocările s-au făcut pe programele naţionale şi nu a existat o corelare directă între cele două", a punctat Maxim.
El a participat joi la videoconferinţa "IMM - Pregătim ieşirea din criză", ediţia a II-a, organizată de publicaţia online Profit.ro, alături de Team Innovation Media.
Comentează