Sorin Ovidiu Vântu vine cu o idee inedită: vrea o amnistie generală! Una, care potrivit lui SOV, îi va duce după gratii pe Traian Băsescu, Sebastian Ghiță, Florian Coldea. În plus, Vântu îl numește ”domnișoară” pe președintele Klaus Iohannis și spune că tot statul e blocat din cauza fricii că o semnătură poate duce un funcționar al statului după gratii pentru că totul este urmărit și ascultat de serviciile secrete. Așa își motivează titlul opiniei sale că ”au montat microfoane și în prezervative”.
Citește și: SABOTAJ la nivel înalt: Ce i s-a întâmplat lui Traian Băsescu și soției sale la filmul ”De ce eu?”
”Va avertizam intr-un material anterior asupra riscului ca leacul sa devina mai rau decat boala. Iata ca acest lucru s-a intamplat. Urmare a valului urias de arestari din toate sectoarele de activitate, tara s-a blocat, nimeni nu mai semneaza nimic. Functionari ai statului, salariati in societatile private, oameni de afaceri nu mai au curajul sa se intalneasca in public sau in particular, iar atunci cand o fac totusi, lasa telefonul in masina si discuta ca niste conspiratori in soapta, uitandu-se in permanenta peste umar sa vada daca nu sunt supravegheati.
Citește și: INCREDIBIL Ce face Traian Băsescu în momentul în care Elena Udrea a aflat că poate fi arestată
O atmosfera de teroare si suspiciune generalizata strabate toate paturile sociale. SRI-ul face ravagii; instaleaza tehnica de monitorizare in lifturi, in closete, in dricuri, in prezervative si sub mesele din carciumile la moda. Vedem consternati cioclii de la pompele funebre arestati pentru ca se interesau sa vada cine a mai murit, curve arestate pentru practica nefiscalizata, alaturi de ministri, oameni de afaceri, politicieni, doctori, judecatori, procurori, fotbalisti. Toata Romania intra la puscarie. Ai impresia ca toti romanii sunt monitorizati si mai devreme sau mai tarziu vor fi anatemizati sau incarcerati in functie de interesele unuia sau altuia.
Pentru unii dintre voi, plecarea pare singura solutie. Fara locuri de munca, fara locuinte, fara perspective si haituiti ori de cate ori incercati o afacere, va luati lumea in cap.
Cei care ati ramas, va uitati hlizindu-va tamp la televizor ori de cate ori mai este arestat cate unul. Ati umplut retelele de socializare cu expresii de genul: „In sfarsit, se face justitie!” sau „Ne-am luat tara inapoi!”. Nu va dati seama ca tara pe care chipurile „v-ati luat-o inapoi” vi se prabuseste, la propriu, in cap. Soselele se crapa umplandu-se de gropi pentru ca nimeni nu mai semneaza un contract de asfaltare, blocurile in care stati arata mai rau decat puscariile pentru ca nimeni nu mai semneaza pentru reabilitarea lor, spitalele in care va duceti arata ca o destinatie finala, nimeni nu mai semneaza pentru intretinerea lor. Fluxurile financiare dinspre stat s-au oprit, fluxurile de capital extern de asemenea, oamenii de afaceri locali fie si-au ascuns banii pe afara, fie au falimentat, fie sunt la inchisoare; singurii care o duc bine sunt cei din companiile straine – pe ei nu-i intreaba nimeni nimic. Blocaj total, mizerie, saracie, teroare securista, suspiciune, delatiune si pe deasupra si iminenta unui razboi. Iata tabloul complet al Romaniei de azi.
In aparenta, vi se satisface setea de razbunare, in realitate, se blocheaza activitate economica a statului, se induce pregnant ideea ca siguri nu suntem capabili sa ne guvernam. Ne aflam intr-o situatie aparent fara iesire, intr-un cerc vicios in care am intrat, manipulati de unii mai smecheri ca noi. Chiar daca il dati jos astazi pe Ponta, viitorul guvern se va izbi de aceleasi probleme: functionarii vor refuza sa mai semneze vreun contract, atat la nivel central, cat si local.
In acest context, singura solutie este ca intreaga clasa politica actuala, in frunte cu domnisoara Iohannis, sa decida restartarea aparatului administrativ, restartarea Romaniei, printr-o amnistie generala. O idee deloc populara printre voi, dar absolut necesara.
Nici mie nu-mi place ideea sa stiu ca un Basescu, un Ghita sau un Coldea scapa de inchisoare, dar pastrarea luciditatii este mai importanta decat setea de razbunare. Schimbarea legii de finantare a partidelor, crearea Republicii Prezidentiale, lansarea de catre stat a unui proiect economic si o amnistie generala sunt solutiile acestui moment.
Revenind la amnistia generala, iata cateva avantaje:
1. Deblocarea instantelor si a parchetelor de un numar urias de dosare.
2. Rezolva problema supra-aglomerarii sistemului penitenciar.
3. Scad costurile cu intretinerea detinutilor.
4. Se indreapta numeroasele erori judiciare facute de judecatori tampiti sau de rea-credinta.
5. Dispare teama functionarului. Aproape toti au cate un schelet in dulap. Printr-o amnistie, scapa de acest schelet, iar spaima prin care a trecut ii va pondera semnificativ lacomia.
6. Scapati de presiune, oamenii de afaceri vor reincepe sa investeasca in tara, creand noi locuri de munca si bani la buget.
7. Politicienii nu vor mai putea fi santajati cu problemele trecutului si vor incepe sa se ocupe si de interesele voastre.
8. Se duce dracului puterea nelegitima pe care Coldea si ai lui au dobandit-o. Nu vor mai putea santaja pe nimeni, nu vor mai putea speria pe nimeni cu dosare. Sunt o multime de informatii compromitatoare despre unii si despre altii pe care dl. Coldea le detine. Asa se explica, de exemplu, de ce a avut tupeul sa-i ordone lui Cocos o plata de 500.000 de euro catre Ghita – stia ca banii sunt din spagile pe care acesta le-a obtinut in afacerea Microsoft si altele. Cu acesti bani, Ghita si Coldea au furat o televiziune finantand o alta. Acest infractor de drept comun conduce un serviciu de informatii, santajand cu dosare tot ce misca in tara asta.
O lege a amnistiei ar face ca acest „domn” sa fie cercetat pentru intreaga sa activitate infractionala, pentru ca nu ar mai avea cu ce sa santajeze pe nimeni. Nici el si nici stapanii lui de peste ocean.
Acum intelegeti motivul real pentru care, atunci cand vine vorba de amnistie, sunt activati ofiteri acoperiti din presa. Acestia au ordin sa o descrie ca pe cea mai mare nenorocire pe cale sa se intample poporului, o nenorocire care contravine flagrant nevoii de razbunare a fiecaruia dintre voi, nevoie denumita pompos „Justitie Sociala”.
9. …
Nu va ganditi ca este o pledoarie pro domo.
Printre foarte putinele lucruri de care ma tem nu se afla in niciun caz „tubulatura”, asa cum am vazut ca ii spuneti mai nou.”, e opinia exprimată de Vântu pe blogul său.
Comentează