DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sorina Pintea, în 'salonul groazei' de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Până la urmă cred că i-a ajutat să înţeleagă că aşa nu - FOTO

Inquam Photos/Octav Ganea
Sorina Pintea ministrul sanatatii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat, miercuri, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara şi a ţinut să vadă cum a fost renovat ”salonul groazei”. Imagini cu acest salon înainte de renovare au fost postate pe reţelele de socializare şi se puteau observa pereţi scorojiţi, paturi învechite şi lenjerii de pat uzate, scrie news.ro.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat, miercuri, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. A ţinut să viziteze un anumit salon din această unitate medicală, cel care a stârnit un adevărat scandal în urmă cu doi ani, prin felul dezastruos în care arăta.

”Ştiţi bine cum arăta în urmă cu doi ani aici şi am vrut să văd salonul cu pricina. Până la urmă, cred că i-a ajutat să înţeleagă că aşa nu. Asa, da!", a declarat Pintea.

Imagini cu salonul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara au fost postate pe reţelele de socializare. Conducerea unităţii medicale explica încă de pe atunci că salonul respectiv se află într-o zonă a spitalului aflată în curs de renovare.

În vizita sa la Spitalul de Boli Infecţioase, ministrul Sorina Pintea a explicat că îşi propune respectarea tuturor normativelor legate de igienă în spitale.

"Spuneam că e nevoie de o baie la 6 paturi. Sunt nişte normative pe care eu vreau să le respectăm. Nu eu, legea spune că trebuie să le respectăm. Este un spital, totuşi, de boli infecţioase şi atunci măsurile de siguranţă, igiena, trebuie să fie  foarte bine puse la punct. Propunerile mele de destituire în urma vizitelor făcute inopinat au fost legate tocmai de aceste aspecte. Nu este uşor să ieşi în faţa publicului şi să spui stiţi, am propus această destituire. Te gândeşti şi la  acel om pe care l-ai propus pentru a fi destituit, dar au fost lucruri peste care nu cred că cineva ar trebui să treacă. Mă refer la siguranţa pacientului", a spus Pintea.

Citește și: Klaus Iohannis prezintă scenariul post-moţiune: Guvern PNL de tranziţie până la parlamentare (VIDEO)

Ministrul Sănătăţii a mai explicat că se doreşte modificarea normelor în ceea ce îi priveşte pe pacienţii cu tuberculoză pentru care este necesară acum o perioadă de spitalizare mai îndelungată.

"Am întrebat-o pe doamna (o pacientă – n.r.) de cât timp este în spital şi zicea că de o lună. Spitalizarea pentru pacienţii cu tuberculoză este ceva mai lungă. Dar noua metodologie pe care o propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de a scădea numărul de zile de spitalizare, adică pacientul stă în spital atâta timp cât are nevoie. Sunt mai multe percepţii pe care le schimbăm în ceea ce priveşte tuberculoza, am început acel program de screening, 15 milioane de euro bani europeni, am semnat un contract cu fondul global pentru tuberculoză, se fac eforturi şi tot sunt pacienţi mulţi. Asta mă îngrijorează şi mă supără în acelaşi timp. Partea de screening va avea 70.000 de persoane din grupele la risc, dintre persoanele din centrele de asistenţă socială, din penitenciare. Deja am pornit această caravană şi  s-au descoperit cazuri", a spus Pintea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.