Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorina Pintea, informații de ULTIMĂ ORĂ despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu

Inquam Photos / Octav Ganea
Sorina Pintea

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, că Mihai Constantinescu este în continuare în stare foarte gravă, fiind internat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. Interpretul de muzică ușoară a intrat din nou în stop cardio-respirator azi noapte, a mai spus Pintea, conform Mediafax.

Citește și: Imagine de SENZAȚIE - Noua Dacia Arkana, SURPRINSĂ în teste pe munte

"Singura informație pe care o am și o pot confirma e că artistul, din păcate, se află în stare foarte gravă la Terapia Intensivă a Spitalului Floreasca. El a fost internat ieri dimineața (luni dimineața -n.r.), a venit în Unitatea de Primiri Urgențe în stop cardio-respirator, a fost resuscitat, intubat, internat pe terapie intensivă. Se pare că azi noapte a mai repetat stopul, prognosticul e rezervat, din ceea ce spun medicii", a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală luni, în urma unui stop cardio-respirator.

Mihai "nu e la prima problemă de genul ăsta", a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX. "Dormea lângă soție și soția și-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îți pierzi memoria și e greu să îți mai recapeți cunoștința", a mai spus muzicianul.

"Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el", a completat Adrian Daminescu.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.