Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soţia premierului israelian îi consolează pe soţii Trump în privinţa atitudinii negative a presei

BBC
trump, tel aviv

Soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu a ţinut luni să-şi exprime solidaritatea faţă de preşedintele american Donald Trump şi soţia sa Melania, dându-le asigurări că sunt iubiţi de oamenii de rând, în pofida acoperirii mediatice negative, relatează Reuters. Sara Netanyahu, care stătea alături de soţul ei pe covorul roşu pentru a-i întâmpina pe înalţii oaspeţi americani la aterizarea Air Force One pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, a fost surprinsă de camere în timp ce schimba câteva cuvinte în particular cu cuplul prezidenţial american.

"Majoritatea oamenilor din Israel, spre deosebire de media, ne îndrăgesc, le spunem cât de grozavi sunteţi şi vă îndrăgesc şi pe voi", le-a spus Sara Netanyahu lui Trump şi soţiei sale. La care preşedintele american a replicat: "Avem ceva care ne apropie foarte mult".

Primele luni ale preşedinţiei lui Donald Trump au generat reacţii negative în presa din SUA dar şi cea internaţională, nu în ultimul rând din cauza demiterii directorului FBI James Comey şi a investigaţiilor privind presupuse legături între administraţia sa şi Rusia, aminteşte Reuters. Sara Netanyahu a mai spus pe aeroport, străduindu-se să vorbească peste zgomotul motorului Air Force One: "Povestesc peste tot cât de grozavi sunteţi". Premierul israelian o susţine adăugând: "Depun mărturie pentru asta", conform Agerpres.

Benjamin Netanyahu şi soţia sa au o relaţie tensionată cu media israeliene. În ianuarie, prim-ministrul israelian a calificat presa ca fiind "de stânga" şi "bolşevică" şi a acuzat presa că ar vrea să-l doboare de la putere. Într-un proces de calomnie intentat împotriva unui ziarist israelian, Sara Netanyahu a declarat tribunalului: "Tot ce s-a publicat despre mine sunt numai minciuni, minciuni răutăcioase fără nicio legătură cu ceea ce sunt în realitate. Media mă foloseşte ca pe o unealtă pentru a încerca să-l răstoarne pe premier".

Conversaţia de pe covorul roşu de la aeroportul Ben Gurion a început imediat să circule în social-media, alături de un alt moment surprins într-o înregistrare video care ridică semne de întrebare. Soţii Netanyahu sunt văzuţi mergând ţinându-se de mână, aşa cum fac de multe ori, iar Donald Trump, care merge alături de ei, îi întinde şi el mâna soţiei sale, însă în clipul distribuit pe Twitter Prima Doamnă a SUA pare să-i dea mâna la o parte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.