DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Spania a adus joi un omagiu solemn celor peste 28.000 de victime ale covid-19

steag spania

Spania a adus joi un omagiu solemn celor peste 28.000 de victime ale covid-19, în prezenţa unor lideri UE, pe fondul unei amplificări a pandemiei într-una dintre cele mai afectată ţări de maladie, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Azi, simbolic, spunem la revedere unor mame, taţi, copii fraţi, prieteni. Le luăm mâinile în ale noastre, le mângâiem obrajii, le sărutăm frunţile, le întipărim privirile în inimile noastre”, a declarat într-un discurs emoţionant Hernando Calleja, fratele unui celebru jurnalist spaniol, José María Calleja, mort din cauza covid-19.

Pe un soare puternic, în faţa palatului regal de la Madrid, această ceremonie a fost prezidată de regele Felipe al VI-lea şi la ea au luat parte autorităţi de cel mai înalt rang ale statului spaniol, UE şi organizaţii internaţionale, purtând măşti de protecţie, aşezate pe scaune care respectau distanţarea socială.

Preşedinţii Consiliului European Charles Michel şi Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au fost prezenţi la ceremonie.

Citește și: CIRC Becali îl UMILEȘTE pe Duckhadam: A luat 300.000 din 2010 până acum, fără să lucreze nimic

”Nu vom uita niciodată victimele. Nu sunteţi singuri în faţa durerii”, a declarat regele, adresându-se apropiaţilor morţilor pandemiei.

”Este o durere pe care o împărtăţim, doliul vostru este al nostru”, a adăugat Felipe.

REIZOLAREA UNEI ZONE ÎN CATALONIA

Acest omagiu de stat adus victimelor covid-19 intervine pe fondul unei acceletări a epidemiei în Spania, la aproape o lună de la sfârşitul unei izolări foarte stricte.

În contextul în care populaţia şi-a reluat viaţa, iar frontierele cu Europa şi zece ţări din afara UE au fost redeschise, Spania a înregistrat în ultimele zile o amplificare a contaminărilor.

Autorităţile urmăresc îndeaproape peste 120 de focare active. Cel care îngrijorează cel mai mult este situat în Catalonia (nord-est), în jurul oraşului Lleida, unde aproximativ 160.000 de locuitori au fost plasaţi din nou în izolare miercuri.

Locuitorilor a trei cartiere de la periferia Barcelonei, Hospitalet de Llobregat, li s-a cerut să rămână acasă.

În această regiune şi în multe altele, guvernele regionale au strâns şurubul şi au consolidat caracterul obligatoiu al măştii de protecţie - inclusiv când poate fi respectată distana de securitate.

Guvernul socialistului Pedro Sanchez, ”bombardat” cu critici de către opoziţie din cauza modului în care a gestionat criza, a decretat la sfârşitul lui mai zece zile de doliu naţional pentru victime - cel mai îndelungat doliu de la restabilirea democraţiei în ţară, în 1977.

Spania, a şaptea ţară din lume ca număr de morţi din cauza noului coronavirus, a înregistrat în mod oficial peste 28.400 de morţi. Însă, potrivit Institutului Naţional de Statistici şi unui organism public de cercetare, ţara înregistrează de la jumătatea lui martie o supramortalitate de 43.000 la 44.000 de decese.

Guvernul afirmă că această cifră include alte cauze de deces şi presupuse cazuri de covid-19 care nu au putut fi confirmate prin teste PCR, o condiţie indispensabilă în vederea includerii în bilanţul oficial.

Executivul lui Sanchez, care a decretat starea de aleră de la 14 martie la 21 iunie, pentru a putea impune izolarea populaţiei, a exclus până acum să restabilească un asemena regim de excepţie şi afirmă că regiunile, competente în domeniul sănătăţii, dispun de instrumente suficiente în vederea controlării epidemiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.