Guvernul de stânga din Spania şi sindicatele au ajuns joi seară la un acord cu privire la o uşoară majorare a salariului minim, după mai multe zile de negocieri tensionate, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Creştere cu 15 euro pe lună (aproximativ 1,6%) se va aplica retroactiv de la 1 septembrie 2021", au anunţat Ministerul Muncii şi sindicatele CCOO şi UGT într-un comunicat comun de presă.
Însă acest acord, care duce salariul minim brut la 1.125 de euro pe lună, nu a fost semnat şi de patronat, care consideră că o nouă majorare a salariului minim ar putea afecta revenirea economiei.
În replică, această majorare cu 15 euro a fost considerată, iniţial, insuficientă de sindicate, pe fondul accelerării inflaţiei şi a preţurilor record la electricitate. Însă până la urmă sindicatele au acceptat o majorare cu 15 euro după ce au convenit cu Guvernul că noi creşteri vor avea loc în 2022 şi 2023, în ideea de a putea fi respectat obiectivul de a duce salariul minim la 60% din salariul mediu, până la finele lui 2023.
În 2019, Guvernul lui Pedro Sanchez a majorat salariul minim cu 22%, până la 1.050 euro brut. Aceasta a fost urmată de o a doua majorare cu 5,5% în luna ianuarie 2020.
Toate aceste creşteri, cele mai importante din ultimele decenii, sunt destinate aducerii salariului minim din Spania în apropiere de nivelul din ţările vecine europene.
Spania majorează salariul minim de la 1 septembrie
București
13°C
Articole Similare

691
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
691

1.359
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.359

33
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
33

1.024
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.024

2.706
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.706

38
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
38

2.926
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.926

2.089
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.089

155
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
155

92
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
92

3.893
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.893

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.610
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.610
















Comentează