Spaniolii se tem de 'comunişti' (sondaj)

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-06-2016

Actualizat: 22-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sondajele efectuate înaintea alegerilor legislative anticipate ce vor avea loc duminică în Spania situează pe poziţia a doua coaliţia stângii radicale Unidos Podemos, alcătuită din formaţiunile Podemos şi Stânga Unită.

Dacă această coaliţie se va alia cu socialiştii, care vin pe locul trei în respectivele sondaje, atunci ea ar putea prelua conducerea executivului într-o ţară care încă este în convalescenţă după una dintre cele mai dureroase crize economice din istoria ei recentă, scrie AFP într-un reportaj publicat miercuri. 'Astăzi, ei (Podemos n.red) spun că e albă, mâine, că e neagră', argumentează, la o terasă din capitala spaniolă, Josefina Martin, în vârstă de 62 de ani, încercând să o convingă pe fata ei să nu voteze cu 'comuniştii' şi să-i susţină pe conservatorii aflaţi în prezent la guvernare. Punctul ei de vedere este împărtăşit de un alt client aflat la aceeaşi terasă, care afirmă că Podemos îi lasă impresia unui partid foarte apropiat de comunism.

Creat în anul 2014 de activişti proveniţi din rândul 'Indignaţilor' spanioli, Podemos a reuşit să trimită cinci eurodeputaţi în Parlamentul European, pentru ca apoi să obţină 20,7% la alegerile legislative din decembrie, când cele două formaţiuni tradiţionale spaniole, Partidul Popular (PP) şi Partidul Socialist (PSOE), deşi au ocupat primele două locuri, au înregistrat un regres semnificativ ce a avut ca efect un blocaj politic care a condus acum la convocarea alegerilor anticipate. Liderul Podemos, Pablo Iglesias, în vârstă de 37 de ani, a rupt cu tipicul politicianului spaniol obişnuit, menţionează agenţia EFE într-o prezentare a profilului său. A renunţat la piercingul din sprânceană, dar şi-a păstrat părul lung strâns la spate, se îmbracă în cămaşă şi blugi şi rareori îşi pune cravată. Bun orator şi maestru în apariţiile la posturile de televiziune, el a devenit cunoscut publicului în anul 2013 prin dezbaterile televizate la care a participat în calitate de comentator. El s-a remarcat astfel prin discursul critic şi prin abordarea antisistem ce au a venit în întâmpinarea nemulţumirilor sociale provocate de criza economică şi de politicile de austeritate.

Provenit dintr-o familie de simpatizanţi ai stângii şi foarte implicată în politică, Iglesias a studiat Dreptul la Universitatea Publică din Madrid, unde a devenit ulterior profesor universitar de ştiinţe politice, după ce a obţinut un doctorat cu o lucrare în care a abordat tema nesupunerii civice. Deşi a dezaprobat mereu dihotomia stânga-dreapta, în tinereţe a fost militant al Partidului Comunist, a participat activ la mişcările antiglobalizare şi în cea denumită 15M, o mişcare socială care, în 2011, a desfăşurat o serie de manifestaţii pentru a cere un alt mod de a face politică şi care a fost germenul Podemos. Ascensiunea Podemos, formaţiune apropiată de Syriza greacă, provoacă îngrijorare în rândul clasei politice tradiţionale spaniole. 'Este tot mai clar că trebuie să alegem între moderaţie şi extremism', afirmă premierul în exerciţiu, conservatorul Mariano Rajoy. Dorind să rămână în fruntea executivului, acum el pozează în garant al stabilităţii şi îşi concentrează atacurile asupra Podemos, în locul socialiştilor lui Pedro Sanchez, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri