Specialist in drept constitutional elucideaza misterul suspendarii lui Valcov

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 15-03-2015

Actualizat: 15-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Specialistul in drept constitutional, Ioan Stanomir, cel care a condus Comisia prezidentiala pentru revizuirea Constitutiei in mandatul presedintelui Traian Basescu, sustine ca presedintele poate suspenda un ministru urmarit penal si chiar ar trebui sa o faca in cazul lui Darius Valcov tinand cont de faptele acestuia: "este ca si cum ar fi pus lupul paznic la stana".

„Preşedintele poate, subliniez, poate suspenda un ministru împotriva căruia s-a deschis urmărirea penală. Ţinând seama de natura faptelor pe care domnul Darius Vâlcov este acuzat că le-a comis, prezenţa sa în fruntea unui minister precum cel pe care îl coordonează acum nu se mai justifică. Aş spune că este o incompatibilitate morală şi juridică”, a spus Ioan Stanomir la Digi24.

Citeste si: Îl va suspenda Iohannis pe ministrul Darius Vâlcov? Chestiune de interpretare?

„Datoria preşedintelui, ca garant al Constituţiei, este să dispună suspendarea din funcţie. Sunt fapte de corupţie care pun un semn grav de întrebare asupra capacităţii ministrului Vâlcov de a-şi îndeplini cu bună-credinţă atribuţiile. Este ca şi cum lupul ar fi pus paznic la stână”, a mai precizat specialistul in drept constitutional.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri