Specialiști din opt țări se reunesc la Sibiu pentru Congresul de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 20-05-2026 16:37

Actualizat: 20-05-2026 16:40

Article thumbnail

Sursă foto: Hora Credit

Specialişti din opt ţări sunt aşteptaţi, în perioada 29 - 31 mai, la Congresul Societăţii Române de Apiterapie, Fitoterapie şi Aromaterapie (SRAFA), eveniment ştiinţific dedicat medicinei integrative şi terapiilor complementare care va avea loc la Facultatea de Medicină din Sibiu, fiind organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, potrivit unui comunicat transmis miercuri.

"Printre partenerii culturali ai evenimentului este Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, prin compartimentul Muzeul de Istorie a Farmaciei, instituţie cu tradiţie în conservarea patrimoniului farmaceutic şi medical din România. Evenimentul reuneşte medici, farmacişti, cercetători, biologi, apicultori şi specialişti din domeniul sănătăţii proveniţi din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Uruguay, Australia, India şi Nepal, confirmând amploarea internaţională a ediţiei din 2026", se arată în comunicatul organizatorilor, potrivit Agerpres.

Programul manifestării va include sesiuni ştiinţifice, workshop-uri, mese rotunde şi o expoziţie dedicată produselor şi inovaţiilor din domeniul api-fito-aromaterapiei şi medicinei integrative.

Potrivit organizatorilor, "în cadrul congresului vor fi prezentate lucrări şi studii interdisciplinare despre: utilizarea produselor apicole în medicina personalizată, rolul fitoterapiei în susţinerea imunităţii, aromaterapia pentru stres şi anxietate, recuperarea aparatului locomotor, prevenirea reacţiilor adverse la terapiile api-fito-aromaterapeutice şi aplicaţiile propolisului, apipuncturii, aerului de stup şi uleiurilor volatile în medicină".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură26°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri