Trei spectacole în matineu pentru copii - "Revolta poveştilor", "Micul Prinţ" şi "Lampio şi grăuntele de lumină" - vor fi prezentate, între 22 şi 28 martie, la Teatrul Stela Popescu.
Potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpress, cele trei spectacole sunt programate astfel: Revolta poveştilor" la Palatul Copiilor, Sala Mare (22 martie, de la ora 10,00), "Micul Prinţ" la ARCUB, Sala mare (26 martie, de la ora 11,00) şi "Lampio şi grăuntele de lumină" la Teatrul Constantin Tănase, Sala Savoy (28 martie, de la ora 9,00).
O adaptare după o poveste de Sînziana Popescu, în regia şi adaptarea scenică semnată de Tony Adam şi scenografia Cristian Marin, "Revolta poveştilor" îi are în distribuţie pe Manuela Hărăbor, Sorin Sandu, Ştefania Dumitru, Magda Condurache, Cătălin Frăsinescu.
"Micul Prinţ", adaptare după Antoine de Saint-Exupery semnată de Ioana Macarie, care a realizat şi regia şi coregrafia, are scenografia semnată de Oana Drăghici, iar din distribuţie fac parte: Alexandru Flororiu, Cătălin Frăsinescu, Denisa Ispir, Cosmin Vasile, Silvia Mauriţiu, Manuela Hărăbor.
Adaptare după o poveste de Victoria Pătraşcu, având regia şi adaptarea scenică semnată de Tony Adam şi scenografia realizată de Cristian Marin, "Lampio şi grăuntele de lumină" a depăşit în toamna trecută o sută de reprezentaţii la Teatrul Stela Popescu. Spectacolul poate fi văzut cu Tudor Cucu Dumitrescu în rolul principal.
Bilete pot fi obţinute prin www.mystage.ro şi www.iabilet.ro, iar rezervări la 0753174618
Comentează