Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolele 'Come From Away', 'The Inheritance' şi 'Company' sunt marile câştigătoare ale galei premiilor Olivier

news.ro
premiile olivier

Spectacolele „Come From Away”, „The Inheritance” şi „Company” sunt marile câştigătoare ale galei premiilor Olivier, care a avut loc duminică seară, la Royal Albert Hall din Londra, scrie news.ro.

„Company”, musicalul lui Stephen Sondheim, s-a impus la categoriile „Best musical revival”, „Best supporting actor in a musical” (Jonathan Bailey), „Best supporting actress in a musical” (Patti LuPone) şi „Best set design”.

Spectacolul de pe West End, lansat în anii 1970, a fost revizuit, cu protagonistul Robert devenit femeie, Bobbie.

„Sunt foarte emoţionată, mulţumesc pentru că m-aţi acceptat în comunitatea voastră”, a spus Patti LuPone când a acceptat trofeul. „Iubesc Londra şi comunitatea teatrală de aici”, potrivit BBC.

Regizoarea spectacolului, Marianne Elliott, a explicat că principalul scop al companiei ei era de a pune poveştile femeilor în centrul scenei. „Celebrarea poveştilor femeilor nu era doar posibilă, ci vitală, iar lucrul extraordinar când am făcut acest spectacol a fost că şi publicul nostru părea să creadă acelaşi lucru”.

Spectacolul „The Inheritance”, centrat pe vieţile homosexualilor din New York, este prezentat în două părţi în West End, din cauza duratei de 7 ore. El s-a impus la categoriile „Best new play”, „Best director” (Stephen Daldry), „Best actor” (Kyle Soller) şi „Best lighting”.

„Come From Away” a câştigat trofeele secţiunilor „Best new musical”, „Best sound design”, „Best theatre choreographer” şi „Outstanding achievement in music”. Spectacolul spune povestea oraşului canadian Gander, pe 11 septembrie 2001, când 38 de aeronave au aterizat aici din cauza atacurilor teroriste care aveau loc în SUA.

Citește și: Ducesa de Sussex a rupt tradiția regală: Nu vrea ca 'bărbaţii în costume' să supravegheze naşterea

„Când lumea fremăta, acest oraş mic nu a pus nicio întrebare”, a spus producătorul John Brant pentru BBC. „Răspunsul lor iniţial a fost că acei oameni au probleme şi trebuie să îi ajutăm, iar asta cred că înseamnă mult acum”.

Între câştigătorii premiilor Olivier s-au numărat „Home, I'm Darling”, desemnat „Best new comedy”, „Summer and Smoke”, ales „Best revival”, şi Sharon D Clarke, aleasă cea mai bună actriţă într-un musical („Caroline or Change”).

Cea mai bună actriţă a fost aleasă Patsy Ferran („Summer and Smoke”), Chris Walley („The Lieutenant of Inishmore”) a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, iar Monica Dolan („All About Eve”), cea mai bună actriţă în rol secundar.

Pentru rolul Ike Turner din spectacolul „Tina: The Musical”, Kobna Holdbrook-Smith a fost premiat la categoria cel mai bun actor într-un musical.

Ducesa de Cornwall s-a numărat printre cei prezenţi la evenimentul la care coregraful Matthew Bourne a primit un trofeu special.

Premiile Olivier, înfiinţate în anul 1976 şi denumite astfel începând cu 1984, în semn de omagiu adus actorului Laurence Olivier, sunt decernate de Society of London Theatre şi recompensează excelenţa din producţiile teatrale din Marea Britanie. Aceste premii sunt considerate echivalentul britanic al Tony Awards, decernate în Statele Unite pentru producţiile de pe Broadway. Evenimentul celebrează de asemenea opera şi dansul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.