Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Anonimul Veneţian', în regia lui Ion Caramitru, se joacă duminică pentru a 150-a oară

teatrulalba.ro
teatru sala alba

Spectacolul „Anonimul veneţian”, numit „exerciţiu cu vedere la public”, pe care Ion Caramitru l-a coordonat regizoral în anul 2014, se va juca duminică, 23 ianuarie, pentru cea de-a 150-a oară, la Sala Atelier, informează News.ro.

În interpretarea a doi dintre cei mai cunoscuţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, piesa lui Giuseppe Berto ne aduce în faţă un cuplu cu probleme, între ei s-a aşternut nu doar distanţa, dar şi tăcerea, peste o neterminată poveste de iubire. O dramă romantică pulsând sub acordurile atât de cunoscutului „Adagio” din Concertul pentru oboi şi orchestră al compozitorului italian Alessandro Marcello.

Delimitându-se vizibil de filmul cu acelaşi titlu al lui Enrico Maria Salerno din 1970, spectacolul TNB îşi marchează, stagiune după stagiune, propriul loc în sufletul şi memoria spectatorilor. Montarea, realizată sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, sub îndrumarea regizorală a lui Ion Caramitru, pune în lumină „plăcerea jocului cu mijloacele simple, dar complicate, ale actorului”, aşa cum declara regizorul la vremea premierei.

Ce-i atrage la acest spectacol pe toţi cei care au avut curiozitatea şi bucuria să umple sala în mod constant? Cu siguranţă ei au apreciat, asemenea Andreei Nanu, „o pagină de rafinament teatral, care mi-a evocat fineţea preţioasă a unui brocart vechi, aşa cum nu se mai ţese astăzi”. Dar şi „un firesc, pe care nu-l pot numi altfel decât cinematografic”, afirma Gabriela Hurezean. Pentru Bedros Horasangian, „Anonimul veneţian” de la TNB este „o felie de teatru-teatru. De multă vreme nu am mai fost atras de forţa dramatică a unei felii de viaţă care să capete contur scenic cu atâta pregnanţă”, iar Răzvana Niţă detecta în acest spectacol „o inedită invitaţie de a pătrunde într-un laborator de creaţie, un performance atelier serios”.

Următorul spectacol este programat pentru data de 3 februarie, ora 20.00, la Sala Atelier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.