Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul de balet Lacul Lebedelor revine în 2 martie la Sala Palatului din Bucureşti

probaletky.blog.cz
balet

„Lacul Lebedelor” revine pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul va avea loc în 2 martie, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 18.30, biletele fiind puse deja în vânzare în exclusivitate în reţeaua iabilet.ro. Până la 24 decembrie cei interesaţi pot achiziţiona biletele la preţuri speciale care încep de la 170 de lei, în cadrul unei campanii promoţionale, potivit news.ro

După ce anul acesta organizatorii de la Musicals.ro au adus-o în „Lacul Lebedelor” pe balerina Iana Salenko, şi pe soţul ei, balerinul Marian Walter, pentru anul viitor organizatorii promit alţi noi invitaţi surpriză de talie mondială, care vor fi anunţaţi în curând. Mai mult, prin îmbinarea decorului clasic al baletului cu ecrane LED de mari dimensiuni, spectacolul din 2 martie promite să fie o experienţă imersivă.

Titlu de referinţă în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială la 20 februarie 1877, la Teatrul Bolşoi din Moscova. Abia în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa şi Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.

Povestea din spatele celei mai celebre dintre compoziţiile de balet este una cât se poate de captivantă şi a reprezentat, de-a lungul timpului, subiectul de discuţie al multor critici. Unul dintre fondatorii baletului rusesc, Fyodor Lopukhov, a numit „Lacul lebedelor” drept o operă naţională, având în vedere simbolistica centrală - lebăda, simbolul acesteia fiind foarte des întâlnit în lirica populară; atât subiectul operei cât şi imaginea lebedelor reprezintă ideea dragostei veşnice în cultura Rusiei.

Legenda despre prinţese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinţ, rămâne şi astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterităţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.