Opera Naţională Bucureşti anunţă prezentarea operei "Nabucco" de Giuseppe Verdi, miercuri, 11 iunie, de la ora 18:30, pentru a omagia Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti.
Potrivit unui comunicat al ONB, transmis vineri AGERPRES, spectacolul este organizat sub autoritatea Guvernului şi este dedicat Zilei Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti, marcând simbolic data de 11 iunie 1848, în care a fost recunoscut oficial guvernul revoluţionar provizoriu al Ţării Româneşti şi a fost promulgată Proclamaţia de la Izlaz, act fondator, cu putere constituţională, al statului român modern.
"Prezentarea verdiană pe prima scenă lirică a României devine un act de memorie naţională, dar şi un manifest artistic pentru libertate, demnitate şi identitate. Dar, toate aceste virtuţi politice trebuie interpretate - atât în trecut, cât şi în prezent - în context european, întrucât Revoluţia de la 1848 nu a fost o mişcare politică locală, ci una continentală de redeşteptare naţională", precizează sursa citată.
Împreună cu alte instituţii de presă, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti a fost instituită pe 11 iunie prin Legea nr. 27 din 10 ianuarie 2023.
Spectacolul 'Nabucco' de Verdi - pe 11 iunie, la Opera bucureşteană, un omagiu adus Zilei Victoriei Revoluţiei de la 1848
București
6°C
Articole Similare

12
Fostul director Google, Matt Brittin, devine noul director general al BBC
12

12
UNATC găzduiește evenimentul 'Uși deschise': o săptămână de artă și educație
12

97
Culoarea pe care trebuie să o eviți când zbori cu avionul: Îmbrăcămintea potrivită te scapă de probleme
97

25
VIDEO Primul trailer al serialului Harry Potter a fost lansat. Cum arată noul univers pregătit de HBO
25

22
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei vor constitui Consiliul Academic Român
22

67
Sarah Mullally, noua lideră a Bisericii Anglicane, întronizată la catedrala din Canterbury
67

10
Eye Haidara va fi gazda ceremoniilor de deschidere şi de închidere ale Festivalului de Film de la Cannes
10

11
Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza ''Stăpânul inelelor''
11

14
A fost lansat primul trailer pentru serialul Harry Potter
14

56
VIDEO ÎPS Teodosie, de Buna Vestire: 'Este taina cea mai mare. Minune mai mare ca aceasta nu s-a pomenit'
56

59
VIDEO PS Ambrozie a hirotonit un preot și un diacon la Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin-Vale, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Codrii Vlăsiei
59

1.402
VIDEO Imagini scandaloase în Muzeul Național de Artă Contemporană, în Postul Paștelui, lângă Catedrala Națională: 'Falusuri în formă de cruce, cu paleta de culori a curcubeului pictată pe fundal și cu inscripția „INTRI”'
1.402

17
Câinii îi însoţesc pe oameni de aproximativ 16.000 de ani (studiu)
17
















Comentează