Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Noii Infractori' regizat de Ion Caramitru, la Teatrul Național București

Inquam Photos / George Calin
ion caramitru parchet

Spectacolul „Noii Infractori”, regizat de Ion Caramitru după textul scris de Edna Mazia, va avea premiera la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti pe 16 februarie.

Spectacolul are programate reprezentaţii pe 16 februarie, 17 februarie, 24 februarie şi 1 martie, la Sala Mare, începând cu ora 19.30.

Apreciată ca „prima doamnă a teatrului israelian”, Edna Mazia s-a remarcat mai întâi ca scenarist, apoi ca dramaturg şi regizor de teatru, a urmat studii de filosofie şi de teatru, scrie News.ro.

Citește și: Codrin Ștefănescu ANUNȚĂ RĂZBUNAREA PSD după plecările la Pro România: Ne pregătim să primim între 8 şi 11 parlamentari din alte partide

Dintre numeroasele ei piese de teatru, cele care s-au bucurat de o deosebită apreciere au fost „Povestea unei familii” - răsplătită, în 1997, cu Premiul „Meir Margalit” şi cu Premiul „Lea Goldberg”, „Rebelii” - pentru care scriitoarea a fost declarată dramaturgul anului 1998-1999, recunoaştere dublată de un alt Premiu „Meir Margalit”. În România, cea mai cunoscută montare a unei piese de Edna Mazia este „Jocuri în curtea din spate”, 2011, examenul de debut al regizorului Bobi Pricop, preluat de Teatrul Act.

„Noii infractori” este o comedie actuală amară, despre o familie care speră să îşi regăsească bunăstarea pierdută. Este o poveste despre tentaţia banului, câştiguri facile pe căi nu tocmai ortodoxe, riscante manevre de supravieţuire şi apăsătoarea rutină a grijilor casnice.

Spectacolul dedicat adulţilor îi are în distribuţie pe Virginia Mirea - invitată să se alăture trupei TNB odată cu acest rol -, Alexandrina Halic, Andrei Finţi, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Teodora Mareş, Ileana Olteanu, Aylin Cadîr/ Diana Sar, Cosmina Olariu, George Piştereanu, Daniel Badale, Mihai Verbiţchi şi Alexandru Hasnaş. În alte roluri: Viorel Florea, Alexandru Popescu, Nicoleta Tase şi Aris Bănuţoiu.

Scenografia şi costumele au fost realizate de Florilena Popescu Fărcăşanu. Designul de lumini este semnat de Chris Jaeger, iar coregrafia, de Florin Fieroiu. Aranjamentul muzical a fost îngrijit de Călin Ţopa.

Premiera oficială a spectacolului va avea loc pe 7 martie, la ora 19.30, în prezenţa autoarei.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete TNB, în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe mystage.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.