Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Nora', de H. Ibsen, se va juca la Teatrul Maghiar de Stat Cluj cu o nouă ditribuție

facebook.com
Nora

Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj "Nora" de H. Ibsen, pus în scenă de Botond Nagy (nominalizat la Premiile UNITER 2020 pentru Cea mai bună regie) îi va avea în distribuţie, începând cu această stagiune, pe actorii Anikó Pethő şi cu Balázs Bodolai, care vor interpreta rolurile celor doi protagonişti (Nora şi Torvald). Reprezentaţiile sunt programate pe 4 şi 19 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio, informează News.ro

De asemenea, în spectacolul "Scripcarul pe acoperiş" de Sheldon Harnick, Jerry Bock şi Joseph Stein, regia László Béres, spectatorii îi vor putea vedea pe cei mai noi membrii ai trupei Teatrului Maghiar de Stat Cluj, tinerii actori Eszter Román, Tamás Kiss şi Zsolt Gedő. În cadrul spectacolului este invitată şi actriţa Edina Fodor, care va interpreta o femei evreică.

Citește și: VIDEO - S-a lansat videoclipul temei principale a celui de-al 25-lea film 'James Bond'. Interpreta este Billie Eilish

Reprezentaţiile sunt programate pe 16, 25 şi 30 octombrie, ora 19.00, la Sala Mare.

Pe lângă aceste două producţii, în luna octombrie se vor juca şi spectacolele "Porno - Povestea soţiei mele" de András Visky, regia Árpád Árkosi (programat pe 9, 15 şi 26 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio); "Caravaggio Terminal" de András Visky, regia Robert Woodruff (programat pe 24 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio); "Iona" de Marin Sorescu, regia Gábor Tompa (programat pe 28 şi 29 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio) şi "POOL (no water)" de Mark Ravenhill, un proiect de: Radu Nica, Andu Dumitrescu, Vlaicu Golcea şi Buzási András, Kali Andrea, Marosán Csaba, Ötvös Kinga, Varga Csilla (programat pe 31 octombrie şi difuzat online pe site-ul eventim.ro).

Toate spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj beneficiază de supratitrare în limba română, cu excepţia producţiei Iona de Marin Sorescu, care se joacă în limba română şi are supratitrare în limba maghiară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.