Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolului de balet 'Coppélia', va fi difuzată online de Opera Naţională Bucureşti

probaletky.blog.cz
balet

Înregistrarea premierei spectacolului de balet „Coppélia” va fi difuzată online, începând de marţi seară, de Opera Naţională Bucureşti, conform news.ro

Spectacolul „Coppélia” a fost prezentat publicului la jumătatea lunii mai şi a fost prima premieră a Operei Naţionale Bucureşti de la începutul pandemiei.

Baletul în trei acte este pus în scenă de Corina Dumitrescu, iar rolurile principale sunt interpretate de prim-balerina spaniolă Ada Gonzalez şi de Robert Enache, prim-balerin.

„Coppélia” este potrivit pentru toate vârstele, a spus directorul Daniel Jinga, care l-a descris ca „un spectacol-cârlig” pentru copii, dar nu un spectacol pentru copii.

Având premiera la 25 mai 1870, la Teatrul Imperial de Operă din Paris, ideea poveştii a fost sugerată de Charles Nuitter, documentarist şi libretist de operă. Nuitter şi Saint-Léon au scris povestea ca pe un basm cu final fericit pentru tânărul cuplu din sat, Swanilda şi Franz, care devin fascinaţi de excentricul Coppelius şi „fiica” sa, păpuşa Coppélia.

Compozitorul Léo Delibes şi coregraful Saint-Léon erau pasionaţi de folclor, melodiile şi dansurile naţionale fiind nu numai proeminente, dar şi autentice în compoziţiile acestora. Ceardaşul şi mazurca din „Coppélia” au reprezentat punctul culminant al dansurilor populare din baletele romantice. Pentru că Saint-Léon tot călătorea între Sankt Petersburg şi Paris, i-au trebuit trei ani să termine „Coppélia”. Comedia şi finalul fericit, o nouă experienţă în baletul romantic, au atras mereu un public numeros în sălile de spectacole.

Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, iar biletele pot fi achiziţionate până vineri, 4 iunie, ora 17:00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.