Spitalele din județul Brăila au primit 14 milioane lei, în contextul pandemiei de coronavirus

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-04-2020

Actualizat: 10-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Judeţean Brăila a alocat 14 milioane lei spitalelor pe care le are în coordonare în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de instituţie, potrivit Agerpres.

"În contextul pandemiei de coronavirus, Consiliul Judeţean Brăila a alocat, până în prezent, circa 14 milioane lei din bugetul propriu pentru spitalele pe care le are în coordonare. În ceea ce priveşte sprijinul financiar guvernamental primit în această perioadă vă facem cunoscut că fondurile alocate au fost 0 lei", se arată în comunicatul CJ Brăila.

În comunicat este prezentată detaliat o listă cu sumele alocate spitalelor din bugetul judeţean, conform hotărârilor luate în şedinţele de Consiliu Judeţean.

Astfel, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au fost alocate, în 13.02.2020, 9.800.000 lei pentru achiziţionare de materiale sanitare, medicamente şi utilităţi pentru anul 2020, "însă este folosită în momentul de faţă pentru combaterea virusului SARS-COV-2, cu posibilitate de alocare şi a altor fonduri, în funcţie de nevoile spitalului". De asemenea, pe 25.03.2020, a fost alocată suma de 2.500.000 lei pentru achiziţionarea unei linii de testare formată din aparat Real Time PCR şi a unui număr de 9.000 de teste pentru acest echipament.

Vezi si: Ludovic Orban anunță ȘOMAJ TEHNIC pentru cei mai mulți bugetari: Cine NU va fi atins de noua decizie a Guvernului

Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila a fost alocată suma de 1.900.000 lei, în data de13.02.2020, pentru achiziţionare de materiale sanitare, medicamente şi utilităţi pentru anul 2020, "însă este folosită în momentul de faţă pentru combaterea virusului SARS-COV-2, cu posibilitate de alocare şi a altor fonduri, în funcţie de nevoile spitalului".

Consiliul Judeţean Brăila face precizarea că a amenajat un spaţiu special pentru funcţionarea laboratorului de biologie moleculară în cadrul corpului D al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, loc unde va fi instalată o linie de testare pentru COVID-19.

"Avem promisiunea furnizorului că, până la sfârşitul lunii aprilie, ne va livra linia completă, împreună cu echipamentul. Specificăm faptul că firma Agricost a achiziţionat un astfel de aparat şi urmează ca,. până la sfârşitul lunii aprilie, să îl doneze Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Astfel, vom avea două echipamente destinate testării în primul rând a cadrelor medicale şi a cetăţenilor judeţului Brăila. Cele două echipamente vor avea împreună capacitatea de procesare a 96 de teste/zi", se mai arată în comunicat.

Potrivit CJ Brăila, s-au primit prin intermediul ISU Brăila următoarele materiale: mască protecţie - 100 bucăţi, combinezon unică folosinţă - 1.320 bucăţi, acoperitor cizmă - 20 bucăţi, bonete - 20 bucăţi, mănuşi chirurgicale - 40 perechi, măşti FFP2 - 500 bucăţi, măşti FFP3 - 400 bucăţi, viziere - 500 bucăţi, dezinfectant TP2 - 20 litri.

"Toate aceste materiale au venit în intervalul 24.03.2020-06.04.2020. Nu am primit sprijin guvernamental constând în aparatură medicală şi nici fonduri pentru achiziţionarea acestora. Dacă în anul 2019 am avut un buget de 160.553 mii lei, în anul 2020 Guvernul PNL ne-a dat printr-o asumare a bugetului o sumă de 113.266 mii lei. Este un deficit de 47 milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru un act medical sigur şi de calitate, cea mai mare prioritate pentru mine în momentul de faţă fiind sănătatea cetăţenilor judeţului Brăila. În această perioadă este important pentru noi toţi să urmăm întocmai indicaţiile autorităţilor şi vă îndemn pe toţi să #staţiacasă", declară Iulian Chiriac.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri