Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitalele din Sălaj în care sunt tratați pacienții cu COVID-19 sunt ocupate în proporție de 90%

Europa FM
doctor medic spital

Spitalele din Sălaj în care sunt trataţi pacienţii infectaţi cu COVID-19 sunt ocupate în proporţie de 90%, în condiţiile în care în ultimele zile numărul cazurilor de infectări a crescut, ajungând la peste 50, zilnic, iar miercuri s-a întregistrat un record negativ de 62 de cazuri noi.

"Situaţia a fost ţinută sub control mare parte din vreme. Şi acum este sub control, în schimb acum suntem un pic îngrijoraţi. Suntem îngrijoraţi pentru că odată cu sfârşitul lunii august, când a fost o perioadă propice concediilor şi când toată lumea a mers în vacanţă, la finele celor 14 zile de incubaţie a bolii a început să apară un număr mai mare de cazuri. Peste aceste concedii a venit şcoala, au venit majoratele, petrecerile private cu tot felul de ocazii şi alegerile. Acestea sunt nişte cauze care au stat la baza creşterii incidenţei, nu numai în Sălaj. Dacă nu reuşim să întrerupem lanţul transmisiei acestui virus, în curând vom ajunge să nu mai avem capacităţi de spitalizare. La nivelul spitalelor, gradual am luat măsuri pentru creşterea numărului de paturi, dar şi aşa, în ultimele zile capacitatea este undeva la 90% ocupată, din ceea ce avem prevăzut pentru spitalizare", a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţii HoReCa din Zalău, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Virgil Musta, după recordul de pacienți la ATI: Paharul s-a umplut. Nu ştim ce facem în continuare

Potrivit acesteia, anchetele epidemiologice se fac destul de greu în condiţiile în care unele persoane au fost la mai multe evenimente cu număr mare de persoane şi nu se poate determina care este pacientul "zero".

În condiţiile în care sute de copii din Zalău sunt actualmente în izolare, la domiciliu, după ce au participat la majorate unde au fost confirmate cazuri de COVID-19, directorul DSP Sălaj a precizat că în ultima perioadă se confruntă cu o problemă inedită.

"Avem o altă problemă şi asta vă rog să o mediatizaţi: părinţii nevrozaţi ai copiilor care au fost la majorate. Sigur, anchetele noastre au stabilit că au fost contacţi ai unor persoane pozitive. I-am pus în carantină. Carantina nu înseamnă nimic altceva decât că stau acasă, într-o cameră, cu baie proprie şi izolaţi, ca să nu aibă probleme şi restul familiei. Dar în momentul în care părinţii sună disperaţi: 'Eu vreau să ştiu dacă copilul meu este pozitiv sau nu', nu avem cum să reacţionăm, pentru că odată măsura luată, pacientul carantinat se introduce într-o platformă şi forţele de ordine monitorizează dacă se respectă acea măsură. Acel copil nu poate fi adus la spital pentru testare decât cu ambulanţa sau merge ambulanţa şi recoltează la domiciliu. Avem toată disponibilitatea pentru pacienţii bolnavi, pentru cei care au simptomatologie să-i soluţionăm cât mai repede, în aşa fel încât să nu avem pierderi de vieţi. Dar pentru faptul că am fost la un majorat şi vreau să mă testez, ambulanţa nu va face faţă", susţine Ligia Marincaş.

Citește și: CIRC SEXUAL la IPJ Timiș: Un șef de departament a fost reclamat la DNA pentru hărțuire de 'amantă' - Cum se APĂRĂ polițistul

Directorul DSP a precizat că rolul autorităţilor este acela de diminua presiunea pe sistemul sanitar, astfel încât fiecare bolnav să poată fi tratat corespunzător.

Potrivit celei mai recente raportări oficiale, în judeţul Sălaj au fost confirmate 62 de cazuri noi de coronavirus, în 24 de ore. Până miercuri, 7 octombrie, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 914. În prezent, sunt active 335 de cazuri, din care 137 de pacienţi sunt internaţi în spital, patru la secţia ATI , iar 198 de bolnavi sunt la domiciliu, monitorizaţi de medicii de familie. 694 de sălăjeni sunt în carantină, la domiciliu, au anunţat autorităţile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.