Cele patru spitale clujene care sunt subordonate Consiliului Judeţean (CJ) Cluj au investigat şi tratat, de la începutul conflictului din Ucraina, 20 de refugiaţi ucraineni, potrivit Agerpres.
"Spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Cluj, alături de refugiaţii ucraineni. Unităţile sanitare subordonate Consiliului Judeţean Cluj, respectiv cele de Boli Infecţioase, de Recuperare, de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Urgenţă pentru Copii asigură cetăţenilor ucraineni refugiaţi serviciile medicale de care aceştia au nevoie. Astfel, de la izbucnirea conflictului din Ucraina şi până în prezent, cele patru instituţii spitaliceşti au investigat şi tratat deja 20 de persoane de cetăţenie ucraineană.
Dintre acestea, câte doi pacienţi au beneficiat de serviciile Spitalului de Boli Infecţioase şi ale Spitalului de Pneumoftiziologie 'Leon Daniello', o persoană a primit îngrijiri la Spitalul de Recuperare şi 15 pacienţi au fost examinaţi şi trataţi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii", se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj.
Conform sursei citate, principalele motive pentru care cetăţenii ucraineni refugiaţi au apelat la serviciile celor patru unităţi medicale au fost infecţiile acute, fracturile post-traumatice, problemele de natură chirurgicală, cele respiratorii şi ale sistemului imunitar.
"Considerăm că e o chestiune de umanitate să fim alături de cei care trec în această perioadă prin momente extrem de dificile şi să contribuim la îmbunătăţirea stării lor de sănătate", declară, potrivit comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Comentează