Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj introduce linii de gardă non-stop pentru două specialități

Pinterest
medic de familie

Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj instituie linii de gardă continuă pentru specialităţile Radiologie şi Medicină de laborator, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

"Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a obţinut avizul Ministerului Sănătăţii pentru suplimentarea liniilor de gardă aprobate cu câte o linie de gardă continuă în specialităţile Radiologie şi Imagistică Medicală, respectiv Medicină de laborator (...) Cele două linii de gardă continuă sunt necesare în contextul în care spitalul a obţinut deja avizul Ministerului Sănătăţii pentru înfiinţarea unui Compartiment de Primiri Urgenţe de Specialitate, accesul permanent la examinările realizate în cele două laboratoare din cadrul unităţii sanitare fiind necesar atât pentru persoanele internate, cât şi pentru cele preluate în serviciul de urgenţă", se menţionează în comunicatul CJ Cluj, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, asigurarea unui acces continuu la investigaţiile imagistice şi de laborator, prin servicii proprii, va creşte promptitudinea diagnosticului şi, implicit, iniţierea tratamentului specific, iar în acest fel, va spori calitatea şi eficienţa actului medical şi se va îmbunătăţi prognosticul pacienţilor.

"Este o nouă veste bună atât pentru echipa medicală cât, mai ales, pentru cetăţenii care au nevoie de serviciile furnizate de Spitalul nostru de Boli Infecţioase. Scopul acestor măsuri este acela de a asigura o şi mai bună organizare şi funcţionare a activităţii la nivelul unităţii medicale, precum şi examinarea şi tratarea optimă a pacienţilor", a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicat.

Liniile de gardă vor deveni funcţionale odată cu începerea activităţii în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe de Specialitate şi vor fi susţinute financiar din bugetul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase.

Acestea urmează să fie deservite de 12 medici primari şi specialişti în specialitatea Radiologie şi Imagistică Medicală, respectiv 12 medici primari şi specialişti în specialitatea Medicină de laborator.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.