Premium
Salariaţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a căror activitate se desfăşoară la echipamente care au monitor vor primi, din partea angajatorului, sume de bani pentru a-şi cumpăra ochelari de vedere sau lentile de contact, pe baza prescripţiei medicului oftalmolog. Sumele maxime acordate sunt 500 de lei pentru rame, 2500 de lei pentru lentile de ochelari, însă vor fi decontate şi consultaţiile şi manopera necesare realizării ochelarilor.
Decizia a fost luată în baza Legii privind siguranţa şi securitatea în muncă, a Directivei Consiliului UE privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor, a jurisprudenţei CJUE, a Statutuluijudecătorilor şi procurorilor şi a HG privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei
Potrivit unui Ordin aprobat la sfârşitul lunii trecute de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărui activitate implică utilizarea unui echipament cu monitor beneficiază, la recomandarea medicului oftalmolog şi în baza prescripţiei emise de acesta, de aparate necesare corecţiei vizuale”.
Decontarea se face la schimbarea diagnosticului
Decontarea în cazul preschimbării lentilelor necesare corecţiei vizuale se face la modificarea diagnosticului iniţial. În cazul în care diagnosticul rămâne neschimbat, decontarea preschimbării ochelarilor de vedere se face o dată la 2 ani.
„Suma maximă care se suportă din bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru aparatele necesare corecţiei vizuale include taxa pe valoarea adaugată şi se calculează după cum urmează: plafon maxim de 2.500 lei, pentru lentilele aferente aparatelor necesare corecţiei vizuale; plafon maxim de 500 lei, pentru ramele aferente ochelarilor de vedere; costul manoperei; contravaloarea examenului medical, după caz”, stabileşte documentul citat.
Ordinul mai prevede că, în situaţia în care valoarea facturii este mai mică decât plafonul prevăzut, se decontează valoarea facturii, iar în situaţia în care valoarea facturii este mai mare decât plafonul stabilit se decontează valoarea maximă.
„Se recomandă ordonatorilor secundari de credite să întocmească proceduri operaţionale pentru decontarea contravalorii aparatelor de corecţie speciale care să fie aplicabile şi ordonatorilor teţiari de credite”, mai stabileşte Ordinul conducerii ÎCCJ.
Ordinul este emis având în vedere mai multe decizii adoptate la nivel naţional şi european
Astfel, decizia la nivelul ÎCCJ a fost luată în temeiul art. 6 si 7 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, care prevăd, printre altele că „angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă” şi că acesta trebuie să ia măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale.
Odinul ţine cont şi de prevederile Directivei 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condiţiile minime de securitate şi sănătate pentru lucrul la monitor, astfel cum a fost aceasta transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.
La baza adoptării acestui Ordin stă de asemenea Directiva 90/270/CEE data de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-392/21 (TJ împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări). În acest document se prevede că aparatele de corecţie speciale includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea şi prevenirea dificultăţilor vizuale care au legătură au activitate ce implică un monitor. Documentul stabileşte obligaţia angajatorului de a furniza lucrătorilor aparate de corecţie sau contravaloarea acestora, subliniind însă că angajatorul nu este obligat să plătească angajaţilor un„ spor general la salariu”.
Se invocă jurisprudența CJUE
Ordonul preşedintelui ÎCCJ a fost de asemenea adoptat „reţinând că în virtutea principiului interpretării conforme, astfel cum a fost acesta consacrat prin jurisprudenţa CJUE, instanţele naţionale, au obligaţia ca «la aplicarea dreptului intern, (...), în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii directivei în cauza pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta şi, prin urmare, să se conformeze articolului 288 al treilea paragraf TFUE» ”, dar şi în contextul în care, în jurisprudenţa sa, CJUE a arătat că nu numai instanţele naţionale, ci şi organele statale şi organele administrative care nu poartă niciun rol în implementarea directivelor comunitare sunt obligate să aplice în practică prevederile acestora, „astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nu doar ca instanţă de judecată, ci şi ca autoritate publică – are obligaţia de a interpreta în lumina Directivei 90/270/CEE normele legale în materia securităţii şi sănătăţii pentru lucrul la monitor, aplicabile raporturilor juridice avute cu propriul personal”.
La baza Ordinului stau şi prevederile art. 9 lit.g) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, principiile reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.
Decizia a fost luată ca ÎCCJ să nu fie dată în judecată
Actul cu valoare normativă la nivelul ÎCCJ a fost totodată adoptat „în vederea preîntâmpinării unui fenomen litigios referitor la decontarea aparatelor de corecţie speciale, precum şi pentru stingerea litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată cu acest obiect”.
