Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sporuri de 100% pentru personalul din sistemul medical, propuse de deputatul Movilă (PMP)

petru movila

Liderul filialei ieşene a PMP, deputatul Petru Movilă, propune acordarea unui spor de 100% cadrelor medicale pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase şi dublarea punctului "per serviciu" pentru medicii de familie, potrivit Agerpres.

Petru Movilă, membru în Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, le solicită premierului Ludovic Orban şi ministrului Sănătăţii, Victor Costache, să acorde un spor de 100% pentru medicii, asistentele şi personalul auxiliar sanitar implicat în limitarea răspândirii epidemiei COVID-19.

Liderul PMP consideră că personalul din sistemul medical trebuie răsplătit pe măsura gravităţii situaţiei actuale.

"Medicii, asistentele medicale din spitalele din zona de risc epidemiologic, angajaţii Direcţiilor de Sănătate Publică trebuie să primească, pe durata stării de urgenţă, un spor de 100% din salariul de bază pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase.

Citește și: Aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate și medicamente, ÎN PERICOL din cauza restricțiilor de circulație impuse la nivel mondiala

Abnegaţia de care aceştia dau dovadă în aceste zile merită tot respectul şi aprecierea noastră. Creşterea sporului de la 85 la 100% este firească şi necesară pentru a trece cu bine peste această perioadă", a declarat Movilă prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, liderul PMP cere şi dublarea punctului "per serviciu" pentru medicii de familie pe timpul stării de urgenţă, prin modificarea Hotărârii pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale.

"Medicii de familie, spre deosebire de medicii din alte specialităţi, nu pot fi încadraţi în condiţii speciale de muncă, din cauza formei de organizare. Prin urmare, pe perioada stării de urgenţă, este necesară reglementarea unui statut special pentru medicii de familie care se supun aceloraşi riscuri ca şi ceilalţi medici", a completat parlamentarul PMP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.