Sprijin financiar pentru gimnaști și atleți, anunțate de oficialități

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 16-05-2020

Actualizat: 16-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: RTV.net

Federaţiile Internaţionale de Gimnastică (FIG), respectiv de Atletism (World Athletics) au anunţat instituirea unor fonduri de sprijin destinate sportivilor şi federaţiilor naţionale afectate în ultimele luni de pandemia Covid-19.

Forul internaţional de gimnastică a anunţat un cuantum al fondului de asistenţă financiară de 400.000 de franci elveţieni, iar acestor bani se adaugă şi o altă formă de sprijin. Concret, FIG a renunţat la colectarea taxelor anuale din partea forurilor naţionale membre, suma totală fiind de alţi 120.000 de franci elveţieni.

La rândul său, World Athletics a anunţat, din 28 aprilie, că fondul de asistenţă financiară însumează 500.000 de dolari, iar acum a publicat criteriile de încadrare a sportivilor pentru a primi sprijin.

Sportivii afectaţi de condiţiile de trai, imposibilitatea pregătirii etc în perioada pandemiei Covid-19 trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate.

Programele se derulează prin fundaţiile celor două foruri internaţionale.

În urmă cu două zile şi Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) anunţa că estimează contribuţia sa la costurile cu amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo şi cu sprijinul mişcării olimpice la aproximativ 800 milioane de dolari, pe care îi va suporta din propriile venituri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri