Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SRI a avertizat oficial în 2004 că privatizarea PETROM către OMV duce la subminarea economiei naționale. Cine sunt vinovații și ce mai putem face azi?

Petrom
petrom

Aseară la Realitatea Plus, într-o emisiune maraton, Anca Alexandrescu a început prezentarea detaliilor din contractul privatizării frauduloase a PETROM către OMV, așa cum apar chiar în documentul primit la redacție. După o așteptare de 19 ani (!) românii pot afla în fine clauzele care-au permis exploatarea samavolnică a infrastructurii și resurselor energetice naționale de către austrieci, respectiv felul în care oameni de la vârful statului român au permis, și apoi protejat, ilegalitățile ce ne-au transformat, dintr-o țară independentă energetic, într-una ce depinde de decizii externe pentru asigurarea securității sale. La pachet cu contractul de privatizare, în emisiune au fost evocate documente oficiale care încadrează decizia din 2004 direct la subminarea economiei naționale, respectiv, pe liderii politici din acea vreme, la capitolul trădării de țară. E vorba inclusiv despre un raport al SRI-ului, condus atunci de către regretatul Radu Timofte, care grupează cca 100 de informări către șefii guvernului de atunci (echipajul lui Adrian Năstase) în care sunt expuse în detaliu atât subevaluările grosolane ale valorii de piață și activelor PETROM, dar și consecințele fatale ale privatizării pentru economia românească. Raportul a fost emis înaintea votului din Parlament care trebuia să acopere ilegalitatea și să-i absolve pe vinovați, o să vă relatez azi povestea, și pentru că sunt printre foarte puținii care o cunosc în detaliu, dar și pentru ca să pricepeți marea minciună a liderilor politici care ziceau că n-au știut, de la Băsescu în jos.

Contractul de privatizare a fost decis și semnat de către Guvernul Adrian Năstase în vara lui 2004, înaintea campaniei electorale la finalul căreia liderul PSD avea toate șansele să ajungă președintele României. Eu fusesem secretar general al PSD până-n 4 iulie 2003, dată la care am demisionat din partid, sesizându-mi incompatibilitatea cu strategia de rapt economic pe care Năstase și camarila sa (în complicitate și cointeresare cu ceilalți așa-ziși ''grei ai PSD'') o puneau în practică, fără a mai putea fi opriți, pilduitor pentru situație era deja privatizarea frauduloasă a SIDEX către favoritul prim-ministrului britanic Tony Blair (vânzarea unui activ ce valora câteva miliarde de dolari la prețul de 60 de milioane de dolari, cu ștergerea datoriilor de peste un miliard de dolari inclusă!). Din dorința de a-l bloca pe Năstase să ajungă președinte, am acceptat în ianuarie 2004 să preiau șefia campaniei electorale a partidului lui Băsescu, cu promisiunea acestuia către mine că vom încerca să oprim jaful asupra economiei naționale (vezi sintagma JAFO!), ulterior devenind strategul campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu, după ce l-am scos pe Stolojan din cursă, acesta căzuse sub povara șantajelor operate asupra sa de către pesedistul Hrebenciuc. După semnarea de către guvern a contractului de privatizare PETROM, Năstase și-ai săi au pus la cale (se pare că inspirați de către Ion Țiriac) un vot în Parlament prin care să valideze înstrăinarea către OMV, de fapt ca să-și poată acoperi astfel faptele penale. Se ivise deci o posibilitate de blocare a privatizării, iar în acest scop l-am accesat pe Radu Timofte, șeful de atunci al SRI, cu care eram prieten de prin 1998. Ne-am întâlnit într-un separeu al celebrului restaurant Mc Moni's, pe care l-am preferat și pentru că avea mai multe căi de acces, el era teoretic în tabăra pesedistă și trebuia să fim discreți, altfel riscam un uriaș scandal de campanie. L-am rugat să informeze liderii de partide parlamentare asupra ilegalității privatizării, să-i convingă astfel să voteze împotrivă, iar cu această ocazie am descoperit că SRI își cam făcuse treaba și până atunci, Timofte mi-a explicat că trimisese deja zeci de informări, inclusiv către Adrian Năstase și Dan Ioan Popescu, dar fusese inutil. Știa și Ion Iliescu, președintele României de atunci, dar n-a avut ce să facă înafara unor referiri publice voalate ce vizau corupția din guvernarea PSD. Mi-a mai spus că PNL, aliatul teoretic al PD-ului lui Băsescu, este total la remorca PSD, la fel ca și UDMR, deci sunt puține șanse. Totuși Timofte și-a făcut treaba, a informat liderii politici inclusiv prin Raportul invocat aseară de către Anca Alexandrescu, însă la vot doar PRM-ul lui Vadim Tudor s-a opus, iar PD-ul s-a abținut. Cu majoritatea PSD-PNL-UDMR (aceeași care guvernează azi, ce mai coincidență!) contractul a fost aprobat de Parlament, austriecii au căpătat cadoul PETROM care i-a făcut mari în sectorul energetic european, iar Năstase, DIP și restul responsabililor au putut astfel să-și acopere frauda în mod legal.

Referitor la perioada post-privatizare, am început din 2005 o luptă în Parlament împreună cu ceilalți doi colegi ai mei din partidul pe care-l înființasem  (Lavinia Șandru și Aurelian Pavelescu, vicepreședinți PIN), care viza anularea privatizării PETROM, modificarea legii petrolului, desecretizarea contractului, etc., încercând fără succes să mobilizăm și alți parlamentari. Cei de la OMV nu s-au speriat deloc, ba chiar șeful OMV de atunci, Wolfgang Ruttenstorfer, mi-a trimis un mail/fax prin care îmi explica să mă liniștesc, deoarece privatizarea PETROM către OMV ar fi fost parte din pachetul negocierii aderării României la UE, ca și condiție obligatorie! Era în mod evident o minciună (de tip penal!), lucru pe care mi l-a confirmat ulterior chiar negociatorul-șef al aderării noastre la UE, profesorul Vasile Pușcaș. În ceea ce-l privește pe Băsescu, din noua sa calitate de președinte al României, fiind secondat de Florian Coldea, a folosit demersul nostru public contra OMV doar pentru a-i chema la ordine pe austrieci, spre a-și agrementa în folos propriu diverse aranjamente economice, cu efectele dezastruoase pe care le-ați observat în ultimii 19 ani.

Azi, de la Năstase, la DIP, Hrebenciuc sau Băsescu, toți vinovații se ascund sau colportează minciuni despre privatizare, iar OMV-ul a cuprins și controlează părți semnificative din economia românească, asemenea unei caracatițe cu multe brațe, ce acționează inclusiv la vârful politicii și a serviciilor secrete. Dezvăluirile despre privatizarea PETROM, ca cea mai mare fraudă din istoria post 1989 a României, par tardive azi pentru recuperare sau pedepsirea vinovaților, dar asta depinde însă de posibilele încadrări juridice la faptelor de-atunci. Deci vorbim despre testul ''hârtiei de turnesol'' asupra funcționării României ca un stat de drept, test la care sunt înscriși de azi ''din oficiu'' cei care conduc țara. În mod paradoxal, sunt reprezentanții acelorași partide ce-au decis frauda acum 19 ani, PSD-PNL-UDMR.

Cozmin Gușă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.