Standard Liege adoptă un joc ofensiv sub comanda lui Rednic, anunță presa belgiană

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 21-07-2025 16:27

Actualizat: 21-07-2025 19:27

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Echipa Standard Liege va adopta un stil de joc mai ofensiv sub conducerea noului său antrenor, românul Mircea Rednic, clubul dorind să-şi refacă imaginea, scrie luni site-ul walfoot.be, cu mai puţin de o săptămână înainte de startul noii ediţii a campionatului Belgiei.

Obiectivul conducerii grupării valone este clasarea în primele şase poziţii la finalul campionatului. Pentru această misiune, noul director sportiv al clubului, Marc Wilmots, l-a ales pe Mircea Rednic ca antrenor principal. Românul, care a jucat cinci sezoane la Standard înainte de a pregăti formaţia pentru prima dată în sezonul 2012-2013, îşi doreşte să imprime un stil de joc mult mai ofensiv decât cel al predecesorului său, Ivan Leko, potrivit Agerpres.

Tehnicianul croat, care a plecat la scurt timp după sosirea lui Marc Wilmots, s-a plâns că a avut la dispoziţie un lot care nu avea
calitatea necesară pentru a practica un fotbal atrăgător. Leko i-a permis lui Standard să termine pe locul 7 la sfârşitul sezonului regulat, dar principiile pe care le-a aplicat nu se potriveau cu ADN-ul clubului. Mircea Rednic va trebui să procedeze altfel şi a început deja să o facă în presezon, ajutat de numeroasele transferuri făcute de club, notează walfoot.be.

Stilul de joc s-a schimbat radical la Standard, iar sistemul cu trei fundaşi impus de Ivan Leko a făcut loc unei apărări cu patru fundaşi. Mircea Rednic poate face ca echipa lui să evolueze într-o aşezare 4-4-2, 4-3-3 sau chiar 4-2-3-1 şi nu va ezita să se adapteze în funcţie de adversar.

Este prea devreme de răspuns la întrebarea dacă Standard a găsit formula care s-o readucă aproape de cele mai bune echipe din Belgia. Un prim element al răspunsului va fi dat sâmbătă seara, la debutul în noul campionat, în deplasare împotriva nou-promovatei La Louviere, pe un teren sintetic. Un meci capcană care ar putea servi şi drept rampă de lansare, încheie site-ul citat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri