Stânga condusă de premierul laburist Jonas Gahr Store rămâne la putere în Norvegia după alegerile parlamentare desfăşurate duminică şi luni, informează AFP după ce numărătoarea voturilor practic s-a încheiat.
Agenţia remarcă şi progresul dreptei populiste antiimigraţie, care a obţinut cel mai bun rezultat de până acum.
Blocul de stânga va avea în noul legislativ o majoritate strânsă, de 87 de parlamentari din 169, iar Store, în vârstă de 61 de ani, care conduce guvernul de la Oslo din 2021, are asigurat încă un mandat de patru ani.
Partidul Laburist a obţinut circa 28% din voturi şi va trebui să se coalizeze cu toate celelalte forţe de stânga, cu care are numeroase dezacorduri.
Partidul Progresului, condus de Sylvi Listhaug, a atins aproape 24%, mai mult decât dublu faţă de scrutinul precedent, militând împotriva imigraţiei. Simpatizată în special de bărbaţii tineri, formaţiunea populistă va fi principala forţă de opoziţie, cu mult mai importantă decât conservatorii fostei şefe a guvernului Erna Solberg.
Blocul de dreapta, format ca şi cel de stânga din patru partide, are 82 de parlamentari, dintre care 48 vor reprezenta populiştii. Cele două politiciene menţionate, Listhaug şi Solberg, şi-ar fi disputat probabil funcţia de prim-ministru în cazul unei alternanţe la putere, care nu va mai avea însă loc.
Stânga câştigă alegerile parlamentare din Norvegia
Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 09-09-2025
București
2°C
Articole Similare

0
OMS consideră situația sanitară din Cuba „profund îngrijorătoare”
0

7
În funcție de rezultatul alegerilor din Ungaria, o parte a presei are de ales.., exil sau luptă
7

3
Maduro se prezintă din nou în faţa justiţiei americane, la aproape trei luni de la capturarea sa
3

10
Hezbollah refuză orice negociere „sub foc” cu Israelul
10

648
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
648

1.109
Scenariul cel mai negru la Ierusalim - Israelul se teme de retragerea bruscă a SUA
1.109

710
Producția de energie nucleară scade în Europa: Bulgaria dă clasă României, cu procente similare cu ale Spaniei
710

1.308
Avertisment de securitate globală: ce consecințe devastatoare pot urma foarte curând din cauza blocării strâmtorii Ormuz
1.308

2.383
Liderii UE îl pun la zid pe șeful NATO: "Ne pune într-o situație stânjenitoare. Nu suntem în măsură să ne implicăm în războiul din Iran în niciun fel"
2.383

894
Intervenție sângeroasă în Caraibe: 4 victime după ce armata SUA a atacat o navă suspectată de narcotrafic
894

3.665
Iranul și marele său as din mânecă: va putea SUA să-i deposedeze pe Gardienii Revoluției de această putere?
3.665

986
Spectacol de forță cu Lukașenko la Phenian: imaginii spectaculoase cu cei mai izolați lideri ai planetei
986

3.425
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: ce le-ar fi arătat pasagerilor unui zbor privat
3.425
















Comentează