Stânga franceză înfrânge dreapta în alegerile regionale în La Réunion, cel mai populat teritoriu francez de peste mări

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 28-06-2021

Actualizat: 28-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: rfi.fr

Teritorul francez de peste mări La Réunion trece de la dreapta la stânga, după ce candidata listei de stânga, Huguette Bello, susţintă de Partidul La France Insoumise (LFI) şi Partidul Socialist (PS), a obţinut o victorie în alegerile regionale, împotriva preşedintelui în exerciţiu Didier Robert, din cadrul Partidului Les Republicains (LR), scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

Huguette Bello a obţinut 50,9% dintre voturile exprimate, iar Didier Robert 49,1%.

Singura regiune franceză de peste mări - care se afla sub controlul dreptei - diferă, astfel, de Hexagon, unde toate regiunile metropolitane şi-au reales duminică preşedinţii în exerciţiu în al doilea tur al alegerilor regionale.

”Rezultatul este victoria noastră, a locuitorilor La Réunion. Vom obţine aproape 51% din sufragii”, a declarat Huguette Bello, primarul oraşului Saint-Paul.

Victoria stângii în cel mai populat teritoriu francez de peste mări, cu peste 850.000 de locuitori, a fost salutată de către preşedintele LFI Jean-Luc Mélenchon.

”Este seara unei înfrângeri, trebuie s-o acceptăm”, a declarat Didier Robert, preşedinte al insulei din 2010.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri