DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

STAREA de ALERTĂ a fost instituită de Guvern: Unde ai voie să te duci, ce este interzis și ce magazine se deschid

Inquam Photos/ Octav Ganea
Guvernul Romaniei

Guvernul Ludovic Orban a adoptat, luni dimineață, Hotărârea privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Urmează ca Parlamentul să încuviințeze măsura și are dreptul să schimbe o parte din regulile introduse de Guvern.

ȘTIRIPESURSE.RO vă prezintă principalele REGULI din actul emis de Guvern:

Începând cu data de 18.05.2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție (excepțiile sunt aici) în: spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă

Sunt INTERZISE:

  • Mitinguri, demonstrații
  • Procesiuni
  • Concerte
  • Orice tip de întruniri în spații deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in
  • Activitățile recreative și sportive în aer liber cu peste 3 persoane care nu locuiesc împreună
  • Întrunirile de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise
  • Circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii
  • Evenimente private în spații închise cu mai mult de 8 persoane

Sunt PERMISE:

  • Activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate
  • Pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive
  • Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producției de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private
  • Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele cu caracter privat
  • Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber dacă participă cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună. Exemple: ciclism, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul
  • Evenimente private în spații închise dacă participă cel mult 8 persoane
  • Circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane dacă aparțin aceleiași familii
  • Se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de prevenire

Rămân ÎNCHISE:

  • Sălile de jocuri (inclusiv de noroc)
  • Sălile de fitness
  • Piscine
  • Locațiile de tratament balnear
  • Locuri de joacă
  • Spațiile comune de servire a mesei/băuturii din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.
  • Mall-urile de peste 15.000 mp

Vor fi DESCHISE:

  • Centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare
  • Magazine unde se vând produse electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului
  • Magazinele din mall-uri care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului
  • Magazine agroalimentare
  • Cabinetele stomatologice
  • Curățătorii de haine
  • Centrele de îngrijire personală
  • Locații destinate produselor și serviciilor de optică medicală

Citește și: 15 motive legale pentru ieșirea din localitate: Guvernul a emis REGULILE din starea de alertă / LISTA COMPLETĂ .

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.