Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Starea de urgență a dus la creșterea cu peste 25 la sută a traficulu de internet

internet

Traficul de internet şi date, înregistrat în România în perioada stării de urgenţă, a crescut, în medie, cu 26% comparativ cu cele 60 de zile de dinaintea instaurării intervalului cu restricţii, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicate luni, potricit Agerpres.

Analiza de specialitate relevă faptul că, în perioada de referinţă, traficul de internet şi date a crescut cu 30% în reţelele fixe şi cu 5% în reţelele mobile, în timp ce traficul de voce a înregistrat un salt mediu de 11%.

În ceea ce priveşte volumul de voce şi date consumate în perioada stării de urgenţă (16 martie - 15 mai 2020), acesta a ajuns la 1,8 mii PB (+30% faţă de perioada anterioară) în reţelele fixe, respectiv de 0,2 mii PB (+5%) în reţelele mobile. "Creşterea mai pronunţată a traficului de date în reţelele fixe poate fi corelată cu faptul că cei mai mulţi utilizatori s-au aflat la domiciliu în perioada stării de urgenţă, folosind mai degrabă conexiunea Wi-Fi a router-ului de internet fix decât internetul mobil, inclusiv pentru consumul de voce sau date pe dispozitivele mobile", precizează Autoritatea.

Citește și: Descoperirea neregulilor de la PSD de către AEP a dus la reapariția 'misterioasă' a banilor în conturi - Declarația unui martor esențial al DNA la instanță

În cazul traficului de voce, traficul de apeluri efectuate a crescut, în acelaşi interval, cu 11%, depăşind 13 miliarde de minute, din care 97% a fost înregistrat în reţelele mobile.

Estimările ANCOM arată că intervalele orare cele mai aglomerate, din punctul de vedere al utilizării reţelelor de comunicaţii fixe şi mobile (internet şi telefonie), au fost: 18:00 - 19:00, în data de 22 martie 2020 (trafic de 2,3 PB, cel mai mare consum de internet şi date în reţelele fixe), între orele 11:00 - 12:00, pe data de 23 martie 2020 - cu 35 de milioane minute vorbite (cel mai mare consum de voce), respectiv între orele 20:00 - 21:00, în data de 25 martie 2020 - cu 0,25 PB, cel mai mare consum de internet şi date în reţelele mobile.

"Informaţiile transmise de operatori arată că, în general, aceştia au respectat recomandarea ANCOM de a nu suspenda serviciile pentru neplată, astfel încât chiar şi utilizatorii cu facturi restante şi cărora în condiţii normale le-ar fi trebuit suspendate serviciile, să poată beneficia în perioada stării de urgenţă de acces la internet şi telefonie", notează sursa citată.

ANCOM a analizat informaţiile transmise de către furnizori la finalul lunii mai 2020, comparând valorile de trafic din perioada stării de urgenţă în România (16 martie - 15 mai 2020), cu cele din perioada de timp anterioară (16 ianuarie - 15 martie 2020).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.