Înainte să se termine controlul oficial, unul din economiștii prezenți pe bloguri și Facebook ne asigura că Salvarea Puls livrase fix ce i s-a cerut și ca nu e nimica în neregulă cu medicina de urgență privată. între timp s-a concluzionat oficial că Puls avea toate trei ambulanțele B stricate și improvizase o altă ambulanță de acel tip fără să anunțe pe nimeni. Probabil că respectivul economist regretă declarațiile.
Nu că zona opusă, partizanii necondiționați ai medicinii de stat, au ce să se bucure. Salvarea Puls a fost acreditată de stat. Aseară Raed Arafat zicea că statul nu poate să controleze fiecare acțiune a privaților, dar asta nu este decât o parte a poveștii. Cealaltă parte este că statul trebuie să realizeze, prin controale, o descurajare a salvărilor private care nu îndeplinesc un minim de condiții. Dacă nu poți să ii controlezi cât de des ai vrea, măcar amenda să fie de așa natură încât să se teamă de tine.
Atât cei ce susțin medicina de stat, cât și cei ce susțin medicina privată, au nevoie, de fapt, de un stat puternic. În cazul primilor, este clar de ce. Dar și medicina privată are nevoie de un stat care să facă controale, acreditări, licitații, etc. Într-un sens, statul care să poată evalua medicina privată trebuie să fie chiar mai puternic, pentru că punctele de presiune ale unor eventuali corupători sunt mai concentrate. Altfel spus, un operator de stat poate îmbunătăți treptat calitatea serviciilor. Un operator privat, șofată ce a câștigat o licitație, nu are nici un motiv rațional să livreze servicii peste nivelul agreat. (Asta este valabil în mai multe tipuri de servicii publice, nu doar de sănătate).
Iar asta duce la o interesantă contradicție filosofică. Dacă statul este puternic, atunci nu mai contează la fel de mult cine e furnizorul. Un stat puternic poate "la fel de bine" să își livreze singur serviciile sau să își organizeze licitații corecte. Disputa stat vs privat devine una ce privește economii marginale.
Dacă, dimpotrivă, statul este slab, atunci el nu va gestiona corect nici licitații nici servicii proprii. În unele domenii, se poate instala piața. De ex, dacă ți s-a scos greșit o măsea, schimbi furnizorul de extracții. În altele nu: dacă mori, nu poți să schimbi doctorul după aceea. Deci, dacă statul este slab, atunci nici medicina de stat nici medicina privată nu sunt automat, soluții.
Asta nu înseamnă că nu avem soluții deloc ci doar că acestea nu au eleganță teoretică și ideologică. Ce merge merge, ce nu merge, nu merge. Orice soluție la problemele Sănătății și, în general ale serviciilor publice trebuie să pornească de la o abordare empirică și de învățare din experiență.
Comentează