Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele membre UE au aprobat comercializarea unui aditiv furajer inovator care va reduce emisiile de metan generate de vaci

vaci

Statele membre UE au aprobat comercializarea în blocul comunitar a unui aditiv furajer inovator, conform unei propuneri a Comisiei Europene, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aditivul, 3-nitrooxipropanol, va contribui la reducerea emisiilor de metan, un gaz cu efect de seră puternic, provenind de la vaci.

"Inovarea este esenţială pentru o tranziţie reuşită către un sistem alimentar mai durabil. UE continuă să fie deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte asigurarea siguranţei alimentare, adaptându-se la noi tehnologii care pot face producţia de alimente mai durabilă. Reducerea emisiilor de metan provenind de la ferme este esenţială în lupta noastră împotriva schimbărilor climatice, iar aprobarea de astăzi este un exemplu foarte elocvent de realizări posibile graţie ultimelor inovaţii în agricultură", a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, potrivit Agerpres.ro.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a evaluat riguros produsul şi a concluzionat că este eficace în reducerea emisiilor de metan ale vacilor pentru producţia de lapte. După adoptarea deciziei de către Comisie, preconizată pentru lunile următoare, aditivul furajer va fi primul de acest tip disponibil pe piaţa UE.

Acest produs inovator va contribui la ecologizarea agriculturii UE şi la îndeplinirea obiectivelor Strategiei "De la fermă la consumator": s-a estimat că acesta va reduce emisiile de metan ale vacilor de lapte cu 20% până la 35%, fără a afecta producţia. Utilizarea acestuia nu reprezintă niciun pericol pentru vaci şi consumatori şi nu afectează calitatea produselor lactate.

Un raport din 2021 al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu a concluzionat că emisiile generate de creşterea animalelor - provenite din dejecţiile şi din evacuările gastrointestinale ale animalelor - constituie aproximativ o treime din emisiile de metan cauzate de om.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.