Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

yna.co.kr
rachete sua

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract în valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii împotriva unui atac cu rachete balistice intercontinentale, a anunţat luni Agenţia americană de apărare antirachetă, citată de Reuters, conform Agerpres.

Programul de interceptori vizează contracararea ameninţărilor actuale cu rachete balistice şi viitoarele progrese tehnologice ale unor ţări precum Coreea de Nord şi Iran.

Contractul prevăzut pe mai mulţi ani vizează dezvoltarea interceptorului de următoarea generaţie (Next Generation Interceptor, NGI) pentru a moderniza actualul Sistem de apărare terestră intermediară (Ground-Based Midcourse Defense). Reţeaua complexă de radare, rachete antibalistice şi alte echipamente este menită să protejeze Statele Unite de rachetele balistice intercontinentale.

Primul interceptor de nouă generaţie este aşteptat să fie operaţional în 2028.

Interceptoarele vor fi plasate în Alaska

content-image

NGI se află în prezent în faza de dezvoltare tehnologică şi va trece la faza de dezvoltare a produsului în luna mai, potrivit declaraţiei scrise depuse săptămâna trecută de şeful Agenţiei de apărare antirachetă, generalul-locotenent Heath Collins.

SUA intenţionează să cumpere 20 de astfel de interceptoare şi să le desfăşoare la Fort Greely, în Alaska.

Pentagonul a renunţat în 2019 să mai lucreze la un contract cu Boeing Co pentru un "vehicul ucigaş", vârful unui interceptor care se detaşează în spaţiu şi "ucide" focosul care se apropie, din cauza unor probleme tehnice de proiectare, după ce a cheltuit 1,2 miliarde de dolari pentru acest proiect.

SUA au decis apoi să reia procesul de contractare cu scopul de a aduna oferte pentru proiectarea întregului interceptor, inclusiv a "vehiculului ucigaş". Boeing a fost eliminat din competiţie în 2021.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.