Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite, criticate dur pentru o lipsa de leadership

abcnews.com
barack obama

Statele Unite sunt criticate din cauza unei lipse de leadership, în contextul intensificarii si internationalizarii razboiului din Siria, si sunt denuntate drept incapabile sa-si împiedice aliatul turc sa bombardeze kurzii sirieni sau sa-i opreasca pe rusi, scrie AFP, potrivit Mediafax.

În opinia criticilor sai, presedintele american Barack Obama se face vinovat ca a refuzat sa intervina masiv în Siria si sa aplice ad literam ceea ce a promis în campania din alegerile prezidentiale din 2008, si anume retragerea Americii din conflictele din Orientul Mijlociu, dupa catastrofa din Irak, pentru a putea juca mai bine un rol de "pivot" în regiunea Asia-Pacific - prioritatea politicii externe americane.

Cele mai dure critici au formulate împotriva Washingtonului, marti, de Paris, "cel mai vechi aliat" al sau, dar care nu s-a împacat niciodata cu ideea ca Obama a renuntat, în vara lui 2013, în ultimul moment, sa atace regimul presedintelui Bashar al-Assad.

Fostul sef al diplomatiei franceze Laurent Fabius, a amintit, pe postul de radio Europe1, ca "în august 2013, Bashar a folosit armament chimic, ca presedintele Obama a spus ca «daca el foloseste armament chimic va fi o linie rosie» si ca linia rosie a fost încalcata fara sa existe vreo reactie".

"Când vom scrie istoria, ne vom da seama ca este un moment de cotitura, nu doar în criza din Orientul Mijlociu, ci si în cea din Ucraina, Crimeea si pentru întreaga lume", a subliniat fostul ministru, care si-a exprimat deja "regretul" fata de "ambiguitatile" si lipsa unui "angajament foarte puternic" al americanilor în Siria.

- "Istoricii vor deschide arhivele"

De asemenea, la Washington, tot mai multe voci se ridica împotriva condamnarilor pur formale ale diplomatiei americane, a faptului ca Departamentul de Stat s-a multumit luni sa critice "brutalitatea regimului al-Assad" si sa puna "la îndoiala vointa Rusiei de a-l putea opri".

"Istoricii vor deschide într-o zi arhivele si se vor întreba ce credeam ca puteam sa obtinem cu asemenea declaratiii", si-a exprimat indignarea, într-un mesaj postat pe Twitter, Jonathan Schanzer, de la Foundation for Defense of Democracies.

Însa administratia americana respinge aceste critici.

Ea îsi lauda coalitia militara, din care fac parte 65 de tari, pe care o conduce de 18 luni si care a efectuat mii de raiduri împotriva gruparii Statul Islamic (SI).

Secretarul de Stat John Kerry, un sceptic fata de interventionismul militar si un reputat optimist, mizeaza totul pe diplomatie pentru a face pace în Siria. Aproximativ 20 de puteri mondiale si regionale au semnat în perioada 11-12 februarie un acord la Munchen în vederea unei ipotetice "încetari a ostilitatilor" la sfârsitul acestei saptamâni si deschiderea unor culoare umanitare.

Un armistitiu care pare tot mai iluzoriu, odata cu intensificarea ofensivei ruse în nordul Siriei si intrarea în joc a Turciei, la care Statele Unite asista neputincioase.

Întrebat marti daca se simte "întrecut" de catre omologul sau rus Vladimir Putin, Obama a replicat ca Siria nu este "un concurs între mine si Putin".

Iar el a avertizat din nou ca razboiul risca sa devina o "mlastina" pentru Rusia.

De asemenea, Washingtonul a "condamnat în termenii cei mai puternici" bombardamentele de luni, probabil ruse, asupra unor spitale si scoli. Si-a exprimat aceeasi indignare fata de atacurile turce asupra kurzilor sirieni, care învenineaza relatiile dintre Ankara si Moscova si pun la încercare alianta turco-americana.

- "Esec moral"

Washingtonul se afla într-una dintre cele mai inconfortabile pozitii. Este aliatul Ankarei în cadrul NATO si coalitiei antijihadiste, dar sustine totodata Unitatile pentru Apararea Poporului (YPG) kurde, militiile Partidului Uniunii Democratice (PYD), care lupta împotriva SI.

Statele Unite sunt totodata - pe hârtie - partenerii Rusiei în cautarea unei solutii diplomatice si politice în Siria, a carei ultima ilustrare este Acordul de la Munchen.

Însa, în opinia lui Joseph Bahout, de la Fundatia Carnegie, Orientul Mijlociu "culege roadele amare" ale interventionismului american în Siria. Obama "nu mai are nicio pârghie în privinta Turciei", iar "declaratiile sale de astazi sunt o noua unda verde pentru rusi", deplânge cercetatorul.

Unul dintre opozantii cei mai virulenti ai lui Obama, senatorul republican John McCain, denunta de asemenea o "diplomatie (rusa) în serviciul unei agresiuni militare pe care, din nefericire, administratia Obama a favorizat-o".

Este vorba despre un "esec moral al politicii americane si occidentale în Siria", denunta cercetatorii Michael Ignatieff si Leon Wieseltier într-un material exterm de dur al Brookings Institution.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.