Statele Unite se implică în ancheta din Sri Lanka: Casa Albă promite ajutor pentru prinderea autorilor atentatelor

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 22-04-2019

Actualizat: 22-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Preşedintele american Donald Trump a promis luni că ţara sa va oferi sprijin autorităţilor din Sri Lanka pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei vinovaţi pentru atacurile comise duminică în ţara asiatică şi soldate cu cel puţin 290 de morţi şi aproximativ 500 de răniţi, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Liderul american a avut luni o convorbire telefonică în acest sens cu premierul sri-lankez Ranil Wickremesinghe.

Citește și: Ieșire violentă a lui Traian Băsescu la adresa lui Liviu Dragnea! Fostul președinte, scos din sărite de ultima decizie a liderului PSD!

''Aceste atacuri cvasi-simultane sunt dintre cele mai grave acte teroriste după atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA. Preşedintele Trump a promis sprijinul SUA pentru Sri Lanka pentru a-i deferi justiţiei pe autori, iar cei doi lideri şi-au reafirmat angajamentul în lupta contra terorismului mondial'', relevă un comunicat al Casei Albe.

O grupare islamistă locală intitulată 'National Thowheed Jamaat' (NTJ) se află în spatele atacurilor sinucigaşe comise duminică în Sri Lanka, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Colombo, Rajitha Senaratne.

Citește și: Război total în presă! Emilia Șercan, pusă la zid! Apare numele lui Florian Coldea

Conform purtătorului de cuvânt, autorităţile investighează pentru a identifica eventuale legături ale mişcării islamiste cu grupări din afara ţării.

În urmă cu zece zile, NJT făcuse obiectul unei alerte difuzate serviciilor de poliţie şi care avertiza că mişcarea pregătea atentate împotriva unor biserici şi a ambasadei Indiei la Colombo.

Citește și: Oreste anunță „prăbușirea abisală” a PSD-ului! Imaginea făcută publică

Mişcarea, despre care există puţine informaţii, s-a făcut cunoscută anul trecut în legătură cu acte de vandalism comise asupra unor statui budiste.

Deocamdată, poliţia din Sri Lanka a arestat cel puţin 24 de persoane, cetăţeni sri-lankezi, care sunt interogaţi de Departamentul de investigaţii criminalistice, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ruwan Gunasekara.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri